Search

lorgean

tot ce conteaza in viata sint aparentele

Month

December 2016

carti & filme – decembrie 2016

carti

  1. povestiri indiene – rudyard kipling
  1. paradis – tony morrison
  1. the sick bag song – nick cave
  1. akhetanon, cel ce salasluieste in adevar – naghib mahfuz
  1. imblinzirea divinei egrete – sergio pitol
  1. site-specific art – nick kaye

filme

  1. defiance – season 2,3
  2. dance la ville blance (allan tanner, 1983)
  3. nu such thing (hal hartley, 2001)
  4. one night stand (jasmine d’souza, 2016)
  5. transparent (season 1,2,3)
  6. prince of the city (sidney lumet, 1981)
  7. ceasar must die! (paolo & vittorio taviani, 1993)
  8. dark star (john carpenter, 1974)
  9. the life of david gale (alan parker, 2003)
  10. king’s leopold ghost (pippa scott, oreet rees, 2006) doc

5 camere in zagreb – 5

cea de cincea camera e cea mai misto dintre toate. pentru ca se afla intr-un vast apartament din centrul zagrebului. pentru ca voi locui in ea timp de trei zile, ultimele zile. pentru ca nu voi sta singur, ci impreuna cu o veche prietena. pentru ca voi performa in aceasta camera, atit de mare incit nici macar prezenta unui pian vechi nu-i stirbeste dimensiunile.

o canapea noua care pare de epoca si nu e, un fotoliu sau doua, grupate in jurul unei mese pe care se afla o telecomanda. telecomanda e indreptata spre o plasma. in dreptul ferestrelor podeaua inaltata e transformata intr-o mica scena. pe ea se afla o masuta cu obiecte utile unui turist: o harta si un ghid al orasului. nu mai am nevoie de ele. holul e atit de lung ca o masinuta de golf si-ar putea dovedi utilitatea. alice spune ca apartamentul, care arata ca royal suite al unui hotel de 4 stele, s-ar putea transforma cu usurinta intr-o galerie de arta.

ma aflu la capatul calatoriei. am plecat pe 30 mai din bucuresti si de atunci am trecut prin berlin, stuttgart, schloss solitude, venice, belgrad, osijek, ljublijana, atena, cluj, bucuresti, tbilisi. am petrecut nenumarate ore in aeroporturi si autogari si multe nopti sub acoperisuri felurite. corpul meu urla: vreau acasa!

in camera asta o sa jucam striptease. in ultima zi de lorgennale in ea se vor stringe aproape toti oamenii misto pe care i-am cunoscut in zagreb.

in prima seara mergem in christmas market, mincam cirnati locali si povestim ce s-a mai intimplat cu vietile noastre, in special partea amoroasa. apoi ne alegem dormitoarele. fac o alegere proasta asa ca, in consecinta, dorm prost de la zgomotul tramvaielor. in urmatoarea noapte facem schimb si amindoi vom fi multumiti de alegerea facuta.

ultima oara cind am prezent spectacolul a fost in martie, la CNDB. au trecut doua vieti de atunci, una la solitude, surrounded by love, cealalta in belgrad si zagreb, surrounded by solitude. spre deosebire de spectacolul din bucuresti, de data asta n-am niciun pic de emotii. dupa ce apar in fata publicului cu pancarta pe care scrie The Show ma intorc in dormitorul meu unde, dupa 10 minute fac intens exercitii de yoga, ma reintorc in cea de-a cincea camera. arat la fel de extenuat ca alice care si-a aratat maiestria facind strip-tease cu hoola hoops. e 18 decembrie, se implinesc exact 8 ani de cind am deschis lorgean theatre. publicul aplauda.

dar asta e alta poveste:

I performed Strip-tease in the Lorgennale in Zagreb. It is not the first time I perform in an apartment since this performance itself was created in one.  I like this context a lot because it is more intimate, the relationship performer/audience is blurrier and it makes more obvious the performative aspect of daily life. It makes you perform and look at performances in general from a different perspective. (Alice Pons)

performance-ul se termina cu o interventie a televiziunii croate. seara se termina cu bere si pelinkovac printre prieteni pe care sper sa ajung sa-i revad. rezidenta se termina la o cafea cu sonja, dupa care plec descarcat de orice energie negativa legat de oras.  dupa o escala in munich, calatoria se termina si ea. urmatoarea camera in care ajung are un tapet albastru si e plina de amintiri ce vor topi pojghita de gheata.

5 camere in zagreb – 4

camera cu numarul patru se afla intr-o casa memoriala. aici a locuit vjieceslav richterun cunoscut artist si arhitect croat. nu stiu nimic despre el si in general nu stiu mai nimic despre scena artistica croata. deocamdata. asa ca turul ghidat al casei tinut de curatorul locului este binevenit. incaperile de jos, transformate in galerie, nu mi se pare prea atragatoare cu exceptia unei incaperi care are ar putea fi o capela. insa ceva tresalta in mine cind urcam scarile si ajungem in fostul apartament.

am dormit prost in dimineata asta pentru ca stiam ca trebuie sa ma trezesc devreme. adica la  8.30. intilnirile programate mai de vreme de ora 12.00 ma streseaza, chiar daca in zagreb adorm devreme. dupa 45 de minute in tramvaiul 6 ajung intr-o statie cu nume duios: mandalicina. ma simt mai acasa in tramvai decit in studio-ul din muzeu.

camera e de fapt un living-room urias care a inghitit si un hol. arata ca o pagina din catalogul neckerman pe care-l rasfoiam in copilarie. doua canapele, un coltar, un fotoliu caramiziu. o masa mare, o masa mica, o masa mijlocie. si inca o masuta pe care se afla o lampa masiva. . pe una dintre ele, ghici care? se afla un platou cu fructe de ceara sau plastic. semineu pe care se odihnesc obiecte decorative. doua tablouri de richter. insusi richter intr-o forografie alb negru, inramata, ne priveste zimbind. un televizor, vechi, nemtesc. rafturile contin cartile de baza ale unui intelectual. tavanul are un design unic, din sipci imbinate. in toata incaperea predomina un pattern de patrate de texturi, striatii, culori si grosimi diferite pe care l-am regasit pina si in perdelele ferestrelor ce dau spre terasa sau in grilajul unui antic aparat de incalzit.

o casa in care totul se imbina si care, in ciuda anilor trecuti de la moartea , are ceva viata. cu siguranta, are mai multa viata decit uriasul frigider scos din priza in care locuiesc.

mai tirziu, in ziua a patra de lorgennale, pe masuta cea mai mica se vor ivi multe cani. canile vor fi umplute cu ceai. la inceput oamenii se vor aseza pe scaune si canapele apoi, la indemnul sonjei p si silviei, artistele care au propus conceptul serii, se vor aseza in cerc pe covorul blanos sau pe pernele rosii. un singur individ, usor arogant, pe nume darko, se va tine deoparte. a venit si in prima seara, cind a transformat o discutie intr-un monolog. performance-ul va incepe cu o scurta expunere despre richter, apoi povestesc cum au ajuns cartile de tarot la mine.

cartile de tarot sint obiectul de baza al acestui eveniment despre care publicul a avut asteptari ca ar putea fi o piesa de dans contemporan. dar asta e alta poveste.

The practice of It could be community is very new and because of it’s fluid form, it creates and determinates itself always from the beginning, growing from the fertile sedimentation from previous experiences.

Housing the practice in the Richter Collection, in the frame of Lorgennale, gave the practice an interesting layering of contextualization, since Lorgennale is the festival in livingrooms, and our space was a memorial apartment of a dead artist and his wife, in other words, a simulation of a livingroom. So everything what was going on in the room became in a way fictionalized, like if it hanged in a certain crack in time continuum, and yet it consisted of happening in the real time.

This specific atmosphere in the room was hard to nominate, but somehow there was a feeling that everybody it the room was very aware of the twist in time, space and meaning. This gave us a very unexpected, yet strong feeling of connection with the group, like we all have had been part of an experimental east-European movie. (silvia marching & sonja pregrad)

mi-am inceput seara lipsit de energie, chiar daca am baut pe drum un redbull. nu de redbull am insa nevoie, ci de human touch. cele 4 luni petrecute in singuratate m-au programat in flight mode – sint functional, dar n-am semnal. de fiecare data cind ajung in alcatrazagreb si inchid usa dupa mine simt o bita dupa ceafa care ma arunca in par. si acolo ramin in restul timpului..insa ceva se intimpla in sufrageria lui richter si ma energizez. ajung sa vorbesc chiar despre dora, primul meu psihoterapeut, pe care am cautat-o anul asta si am descoperit ca a murit. mi s-a parut nefiresc ca si healer-ii mor. mai vorbesc si altii despre moarte, insa fara morbiditate. numai darko se opune directiei inspre care se duce seara, sub privirile blinde ale fostului stapin al casei.  dar nu mai mai enerveaza, chiar daca e singurul din public care nu a adus in loc de bilet un obiect pe tema home. postura lui de gica contra contribuie benefic la dramaturgia serii. la sfirsitul performance-ului am semnal din nou.

dupa ce cobor din taxi si descopar ca in msu e o petrecere de firma. intru ca la mine acasa, ma indrept direct spre mesele cu mincare si-mi umplu farfuria fara ca macar sa-mi dau jos haina. mai beau un whisky cola si ma tirasc catre raftul de la etajul doi al frigiderului.

5 camere in zagreb – 3

cea de-a treia camera se afla intr-un apartament in care locuieste un jurnalist cultural. nu se afla acasa, a plecat pentru o saptamina la prietenul ei, lasindu-i in loc pe anthony si katharina. n-a fost prea usor de gasit un apartament in care artistii sa performeze si sa si locuiasca.  acesta a aparut in ultimul moment (prin grija sonjei s) s-a dovedit, asa cum se intimpla de cele mai multe ori, solutia cea mai fericita.

de cum am intrat in apartament mi-am dorit sa ramin acolo, departe de monstrul de beton care ma inghite in fiecare noapte.

am mai fost in acest bloc. am mincat curcan in acest bloc. inainte de a pleca la solitude pentru  o petrecere a ultimilor ramasi din ceea ce as putea numi  “generatia mea” am fost invitat la o cina de thanksgiving. dupa abundenta de mese si potluck-uri din vara, in patru luni de rezidenta in serbia si croatia, seara de la sonja s a fost prima in care cineva a gatit pentru mine. imediat dupa desert am luat un tramvai care m-a dus la autobusni kolodvar si de acolo a inceput trip-ul spre stuttgart.

tot de la autobusni kolodvar am ajuns acum pe baruna filipovica. intrucit autocarul flixbus venise mai devreme, iar eu cautam pe la peroane, am dat peste antony si katharina in fata autogarii. pe antony il mai intilnisem in aeroportul otopeni si luasem un mic dejun intirziat: cafea si crossainte in aeroport. in timpul discutiei de atunci s-a ivit si ideea de a-l invita in zagreb.

nu doar camera, ci tot apartamentul arata cald si prietenos.  arata ca un loc in care traiesc oameni. regula nr 1 de la lorgennale: performance-ul sa aiba loc intr-un apartament locuit. in burta mastodontului e nevoie de un costum de astronaut care sa faca fata vidului din interior. ma uit la bucataria plina de lucruri dragute si colorate si simt un nod in git la gindul ca ma voi intoarce intre peretii albi. in mod ciudat, dormitorul nu are usa, iar cele mai multe usi ale apartamentului au o singura clanta, pe interior. cel mai important, locul e mobilat acum cu prieteni.

plec rumegindu-mi frustarea, in tramvai, in fata muzeului, asteptind ca paznicii sa-mi deschida, caci e trecut de 10 noaptea, in lift, in studio, in somn.

in camera se afla o canapea, multe carti, unele aflate in teancuri pe podea. cartile sint cea prietenoasa prezenta dintr-o casa. pernele de pe canapea vor ajunge si ele pe jos. tablourile de pe pereti se vor anima in timpul performance-ului perne, tablouri. un televizor (lsd screen) care va fi folosit in spectacol. dar asta e alta poveste.

33

proprietara apartamentului n-a venit la spectacol, asa ca mult indragita mea trinitate (gazda, artist, public) nu s-a implinit. dupa spectacol mergem sa la bere, apoi  ramin in apartament, in camera-pat numita sarcofag. usa nu se inchide bine. la un moment dat ma trezesc din somn strigind ceva in romaneste. dimineata katharina si anthony imi spun ca si ei au avut cosmaruri. curios, dar in msu n-am avut vise sinistre, deci cosmarurilor nu le pasa de locul unde punem capul. inainte de a ma indrepta spre un radio studentesc unde voi vorbi despre lorgennale ne luam micul de dejun. cafea and croissants, desigur.

5 camere in zagreb -2

camera e complet goala. se afla intr-o cladire din orasul vechi, in apropiere de museum of the broken relationships. de fapt, apartamentul aflat la etajul 1, in care se urca pe scari de lemn masiv dintr-o curte interioara cu structura de patio,  urma sa devina viitorul birou al celor care lucreaza la muzeu. cladirea, apartamentul, camera se afla in una dintre cele mai frumoase zone din zagreb,in uptown, acolo unde se gasesc institutiile importante ale tarii. nu poti ajunge acolo fara sa gifii un pic, mai ales daca n-ai mai facut demult efort, ca in cazul meu.

camera e goala si cind scriu asta imi vine automat sa continui: si noi la fel.

e frig. desi mobilele nu tin de caldura, intotdeauna pare mai frig intr-o camera goala.  e un apartament burghez, cu hol lung, pereti albi, tavane inalte, podea stralucitoare de lemn. in bucatarie, cei doi ingeri de ghips de pe pervazul unei ferestre interioare ma duc cu gindul la wings of desire. nu stiu nimic despre trecutul locului, nu voi sti niciodata. sper ca performance-ul milei sa aduca un pic de caldura sociala acestui spatiu.

mai tirziu, in ziua a doua de lorgennale, camera va fi plina cu scaune, mese si de obiectele ce vor avea un rol important in timpul serii. si de oameni. acestia vor socializa, vor bea vin fiert si vor disparea rind pe rind, in camera alaturata unde se va desfasura performance-ul propriuzis. dar asta e alta poveste.

cinci camere in zagreb – 1

cartierul se numeste borongaj. dupa ce iese de pe un bulevard lat, masina face tot felul de ocolisuri pe strazi si stradute, inclusiv pe o sosea care pare de centura asa ca la un moment dat imi pierd speranta ca voi sti sa ma intorc singur. dupa ce, in sfirsit, coborim, zagrebul imi pare un oras mare. toate blocurile din jur sint acoperite cu tabla ondulata. asta e si motivul pentru care ma aflu in borongaj. caut un bloc construit in perioada socialista pentru prima zi din lorgennale. aici locuieste sonja, pe care am intilnit-o in aceeasi zi ca sa ne cunoastem si sa discutam despre performance-ul ei si al silviei. din vorba in vorba a acceptat sa fie gazda proiectiei de film documentar. asa ca am venit sa vad apartamentul.

e deja seara asa ca nu pot vedea bine fatadele, dar arata ca o tesatura alcatuita din culori si texturi. la intrarea in bloc se afla un extinctor. ceva plante pe paliere, lucruri depozitate, incaltaminte. usi de lemn. balustrada de lemn. pe pereti, furnir. pe jos, parchet. apartamentul e lung si contine multe dulapuri si spatii de depozitat din diferite perioade si orinduiri sociale. in sufrageria unde se va intimpla evenimentul se afla un fotoliu vechi, care a apartinut tatalui sonjiei, un birou ticsit cu hirtii, o biblioteca cu vitrina, un sifonier, un alt tip de biblioteca alcatuita din sertare, o canapea,  o mocheta blanoasa facuta sul, o carpeta facuta sul, o masuta, un scaun de birou si alte citeva obiecte pe care le-am carat in alte colturi ale casei prea rapid ca sa-mi dau seama ce sint. citeva zile mai tirziu, un baiat amabil de la asociatia pogon avea sa aduca un ecran profi. atit de profi ca a durat doua ore montarea lui.

o sufragerie obisnuita, umana din al carei aer familiar si dezordonat aveam sa trag cu nesat ca dintr-o butelie de oxigen pentru o scurta, dar salvatoare perioada. in prima zi din lorgennale au fost acolo aproximativ 10 – 12 oameni care au mincat popcorn si au baut in timp ce s-au uitat la documentarul common ground. in camera de alaturi, un dormitor minuscul, ca un sarcofag a stat legata o femeie pe toata perioada serii. dar asta e deja alta poveste.

img_2972

img_3104

my body is an art residency – I –

aproape de necrezut, dar plec in pace din rezidenta asta pe care am inghitit-o cu greu.
ma asteapta zile ciudate, de readaptare insa, din fericire, am ceva suficient de important de facut ca sa nu cad in depresie.
ar fi si greu sa fiu depresiv dupa perioada asta.
ultima luna ar fi fost chiar ok, dar acumularea de singuratate m-a facut sa fiu capabil sa ma bucur prea putin de ce se intimpla in jur. au fost citeva zile in care am fost viu, in rest mi-am petrecut timpul urmarind seriale.
n-am ce concluzii sa trag deocamdata. am ramas cu un video performance puternic, cel pe care il voi monta in curind si cu certitudinea ca tot timpul asta pe care l-am simtit mort ma va duce catre ceva bun, cum s-a intimplat in 2009 dupa vara arida emotional din berlin.

ultima seara de lorgennale a potolit neimplinirile si singuratatile.
dupa cum scria pe facebook unul dintre performeri, spectacolul pe care l-a facut a inlocuit psihoterapeutul.

dupa ce am terminat de impachetat cele sapte luni de calatorie, am fost la mall si am mincat la kfc. ma simt confortabil cind inchid cercul, am fost in acelasi loc in prima seara de zagreb, cind ma uitam cu spaima dar si cu oarecare incintare la peisajul arid din jurul muzeului despre care nu credeam ca sa ajung sa-l detest atit de puternic. imi voi incheia seara citind din cadoul pe care mi l-am facut de craciun – sick bag – nick cave si, uitindu-ma, pentru contrast, la un film indian! din categoria atit de prost ca e bun.

iar miine dimineata, o, da, miine dimineata, imi voi atirna lucrarea de peretii de beton.

lorgennale

editia pilot a lorgennalelor a inceput la 8 ani de la deschiderea lorgean theatre. ca multe alte lucruri in viata, e ceva asemanator si foarte diferit in acelasi timp. desi evenimentele merg bine, oamenii se bucura de ele, desi dau interviuri, desi dorm si in case nu doar in studio-ul muzeului, am obosit.

am obosit sa fiu un strain si sa n-am pres la usa de la intrare.

pres-lorgennale-2

Blog at WordPress.com.

Up ↑