Search

lorgean

tot ce conteaza in viata sint aparentele

Month

November 2013

DSCN2901

Advertisements

et in venezia ego

sleeping
acum sase luni ajungeam in venetia, excited si usor speriat, stiind ca urmeaza o perioada diferita de oricare alta. timp de 5 saptamini saptamini am performat, patru ore pe zi (in prima saptamina si mai mult), in pavilionul romaniei, in proiectul “an immaterial retrospective of the venice biennale” by alexandra pirici & manuel pelmus.

prima saptamina a fost incredibila, cu sute de oameni trecind prin pavilion, mii de poze, cu feedback direct la ceea ce faceam, aplauze, emotii, cioace, stress, mici gafe si multe risete. pe masura ce zilele treceau, realizam ca faceam parte din ceva misto si unic. performerii din romania devenisera cunoscuti in tot giardini-ul si apoi in toata presa de specialitate.

dupa ceva timp am intrat intr-o rutina pe care o imbratisam cu totul, dat fiind ca, de ani buni, nu prea am perioade in care sa fac zi de zi acelasi lucru.

si uneori rutina e relaxanta.

in ultima zi, am schimbat intre noi citeva posturi. cind am vazut pe cineva facind “perjovschi” in locul meu si mi-am dat seama ca pentru mine proiectul s-a terminat am izbucnit scurt in plins (intors undeva cu fata la perete). dar nu eram singurul care se smiorcaia pe acolo, asa ca a fost ok.

s-a scris mult despre proiectul alexandrei si al lui manuel. ultima chestie pe care am citit-o vine de la david byrne! aici

m-am intors din venetia pentru scurta vreme, apoi tot am plecat. intre timp am facut aici proiecte, piese, m-am intilnit cu prieteni. insa nu m-am simtit cu adevarat viu decit atunci cind m-am vazut cu cei pe care i-am cunoscut anul trecut in viena sau in venetia sau wherever.

pina si piesa la care am lucrat si care a fost prezentata in platforma romaneasca de la eXplore a fost facuta cu alice, care e frantuzoiaca si sta in olanda.

cumva, din ziua aia cind am urcat in avionul de venetia nu m-am mai intors.

si n-am fost niciodata genul care sa spuna “ce de cacat e la noi, ce misto e afara”.
ba chiar nu-mi plac deloc frustrarile astea permanente in care se tot compara tot ce se intimpla in ro cu realizarile si sistemele din alte tari.

tot plecind, am cunoscut multi oameni foarte misto.
poate ca nu i-am cunoscut suficient de bine ca sa le aflu si partile nasoale. poate ca am fost norocos sau e o intimplare ca toate evenimentele importante s-au petrecut in prezenta si datorita lor.

cei mai multi dintre cunoscutii mei de aici sint deprimati si debusolati si nici nu prea mai cauta sa-si ascunda starea. cind ii scuturi cad tristetile din ei de nu mai ai cum sa iesi din camera.

iar eu nu vreau sa fiu trist.

miine plec iar pentru o luna (se pare ca e anul meu de haladuit si performat) si simt ca va fi din nou intens si frumos.

aproape 5 ani

cel putin de 40 de oameni, multi noi, multi cunoscuti, trei piese in trei camere, aproape cinci ani de lorgean theatre sarbatoriti intr-o casa misto, o suta de mailuri, multa oboseala, muffins si visinata, si-alta data, si-alta data…

DSCN2864

singurul loc in care nu m-ar deranja in vreun fel ca persoana cu care ar trebui sa ma intilnesc sa nu vina e libraria.

nu mai sint locuri!

acesta este un text despre http://lorgeantheatre.wordpress.com/2013/11/17/lorgean-teatru-performance-sau-dans-contemporan/, ultimul eveniment organizat de lorgean theatre pe 2013.
vor fi trei spectacole, mai vechi si mai noi, ce se vor desfasura intr-o casa noua, cu multe camere si bufet, colivia. cu sprijinul asociatiei metru cub.
nu vreau sa scriu despre cit de misto o sa fie simbata pentru ca nici eu nu stiu.bifa2
de fapt, voiam sa anunt ca nu mai sint locuri.

am inceput sa ma uit la treme, serial hbo conceput de david simon, binecunoscut pentru the wire.
o buna parte dintre actorii cu care a mai lucrat se regasesc si aici + citeva figuri mai cunoscute ca john goodman (in prima serie) steve zahn sau david morse.
treme e un nume de cartier din new orleans, oras afectat grav de uraganul catrina.
serialul trateaza viata locuitorilor care incearca sa-si ia viata inapoi, la fel de afectata ca si orasul.
una dintre calitatile filmului este ca te face sa-i vezi pe americani ca pe o natie de oameni normali si nu fiinte bidimensionale cum sint perceputi in mod normal din filmele hollywoodiene, repede lacrimatori la drapelul cu stele.
de exemplu, breaking bad e misto, dar e un serial care e bazat 100% pe maiestria scenaristilor,ceea ce il plaseaza, dintr-un anumit punct de vedere, in zona sitcom-urilor.
o alt mare punct de atractie e muzica.
o buna parte dintre personaje sint cintareti de jazz, unii chiar pe bune.
multe scene se petrec in cluburile de jazz sau pe strazile new orleans-ului unde se cinta la colt de strada.
incerc sa nu ma mai uit noaptea pentru ca nu e genul de film la care se poate adormi linistit.
dimpotriva, energizeaza.
asa ca mi s-a intimplat de mai multe ori sa aprind lumina si sa renunt la somn pina la 3-4 dimineata.
din fericire, ma pot trezi cind vreau eu.

regular normal guys

shot in oslo, august 2013

 

si originalul, maestrul ridicolului, jon lajoie

IMG_0185IMG_0162

IMG_0207

IMG_0212

IMG_0215

IMG_0216

IMG_0221

IMG_0225

IMG_0237

IMG_0245

IMG_0252

IMG_0255

IMG_0261

“oglinzile nu pastreaza nimic. ele nici nu stiu ca sintem de fata.”

din cind in cind gasesc in biblioteca o carte buna care a scapat cititului furibund de alta data.
ultima descoperire se numeste cea de-a opta zi. e scrisa de thornton wilder.
in ultimul an am tot citit scriitori romani clasici si ma cam umplusem.
wilder e si el un clasic, dar american.

DSCN1665

mi-am dat dat seama ca mai aveam o carte de el, idele lui martie, dar nu am mai gasit-o.
probabil ca am vindut-o la anticariat intr-o perioada mai nasoala.

Blog at WordPress.com.

Up ↑