Search

lorgean

tot ce conteaza in viata sint aparentele

Month

January 2015

white noise fading

incet, incet, cuvintele se sting. si cele din textul piesei atit de macinate in ultima vreme, cit si cele continute in inutilele monoloage interioare nocturne.
ieri am trimis mailuri in care ori ziceam nu ori aminam proiecte/spectacole/intilniri/propuneri.
a trebuit sa-mi parasesc casa, bucurestiul si in curind tara ca sa pot zice nu.
durerile din picior si mina parca s-au atenuat pina la ignorare.
inainte de plecare am materializat cuvintele unei relatii ca sa le pot ingropa.
ca o rasuflare care lasa urme pe un geam ca sa poata fi sters si sa ramina curat.
cind voi fi pe drumurile orientului, departe de soapte, strigate si chemari, o sa ma pot asculta din nou pe mine insumi.

IMG_6191

countdown to starshitting

am devenit din nou personaj din filmul bin-jip. ieri am petrecut o ora cu noul locatar de la la hostel lorgean, robert, aratindu-i imprejurimile si palavragind un pic despre noi. era foarte incintat de apartament. eu sint f incintat ca am iesit din casa mea, si ca am schimbat, din nou, cartierul. desi nu intelege romaneste, robert, care va lucra pentru o luna la mccann erickson, va fi prezent in weekend la piesa mea in care protagonistii principali sint publicitari. la ultimele repetitii n-am mai scos textul din buzunar. il stiu bine acum. dar ce surescitare! si iar nu pot sa adorm, replicile se invirt prin minte tot cautindu-si o asezare mai fireasca. mai sint patru zile.

20141215-IMG_6075

un actor timid

dupa premiera din septembrie, care a iesit simpatic, unul dintre actori mi-a trimis un mail halucinant. intrucit fusese scris la betie si jointuri, parea scris de personajul pe care-l juca. pe scurt, confunda lorgean theatre cu teatrul bulandra si cerea niste sume uriase pentru a ne ferici cu prezenta lui. auto-excluzindu-se din piesa, spectacolul nu s-a mai jucat, pentru ca e greu sa intre altcineva intr-o echipa deja formata (si platita). singura solutie, si pe care nu mi-am dorit-o (dar nici n-am respins-o) am devenit eu.

m-am mai prostit de-a actoria in citeva filme (30 de secunde in moartea domnului lazarescu, o secventa taiata la montaj din legaturi bolnavicioase, un prizonier care o incaseaza intr-un scurt-metraj al lui borno) dar a fost, de fiecare data, un fel de figuratie de lux. in piesa tabloul,de ionesco, unde am jucat de 3-4 ori, sint o vecina nebuna care are o scena la final scurta, in care pot sa fac ce vreau. insa acum e cu totul altceva.

rolul lui tudor presupune prezenta din primul pina in in ultimul minut. cel mai mult text, cele mai multe stari si transformari. merg pe strada si vorbesc singur: “Eh, o sa da-mi dau seama cum e cind fii’mea o sa ajunga la 20 de ani”, “statement! statement! eu cred ca toti care folosesc cuvintul asta de fapt nu sint in stare sa-si explice lor ce vor sa faca.” am scene in care ma simt foarte bine, scene in care ma simt lame. imi pierd usor concentrarea. nu-mi place sa invat cuvint cu cuvint textul pentru ca vreau sa am libertatea sa improvizez usor, pentru a fi mai natural. inca n-a inceput sa-mi placa cu adevarat. mai am pina o sa ma simt confortabil in pielea unui tip casatorit si cu copil care ia intr-o noapte droguri si e sedus de o pustioaica de 18 ani.

20141215-IMG_6078 20141215-IMG_6091

m-am intilnit aseara cu un actor care era cam ametit si cu care nu ma mai vazusem de multa vreme. dupa ce m-a privit surprins mi-a spus: “scuza-ma, pot sa te intreb ce s-a intimplat? in vara, la sibiu erai …tinar”.

dearwanna

ieri s-a stins oana livadariu, intr-un spital din canada unde s-a facut o ultima incercare de a fi salvata de o tumoare pe creier.
am locuit impreuna citeva luni, intr-un apartament de pe 1 mai, in 2001 sau 2002.
obisnuiam sa mergem impreuna in web. rideam mult.
faceam tot timpul glume despre dobrogea si mai aveam noi o gluma numai a noastra legata de brinza.
la o petrecere ne-am batut cu frisca ca in filmele cu stan si bran.
era printre foarte putinele persoane care-mi spunea “lo”.
apoi ne-am vazut mai rar. cind am organizat homefest-ul, a donat in campania de crowdfunding si si-a pus si casa la dispozitie. tot am zis ca mergem la un film si n-am mai ajuns. in ultimul mesaj, din iunie 2014, i-am trimis o poza veche descoperita intr-un album.
si asta a fost tot. povestea nu o sa se mai continue si nici n-o sa mai vada zorii mijind.

oana

peter pan fan

mda,
peter pai si ai sai. generatia care refuza sa se maturizeze.
don’t grow up, it’s a trap.

La Beckett, oamenii sint aruncati impreuna in acelasi spatiu, ca niste legume intr-o oala aflata nu pe foc, ci in apropierea lui. Desi ar avea posibilitatea sa se paraseasca unii pe altii, ei nu o fac. Nu impart clipe de bucurie ci o amintire palida a lor. Vorbitul, povestitul, diferitele manifestari ale graiului articulat ii tin impreuna. Verbiajul este opus ingurgitatului. Gura din Nor I nu infuleca, ea deverseaza cuvinte. E manifestarea unui subconstient ajuns in momentul eruptiei. Un fel de corn al abundentei, dar si o cutie a Pandorei. O hazna care se crede vulcan. Subconstientul nu are momente determinate de hranire: mic-dejun, prinz, cina, e hranit in mod continuu de simturi si interactiuni. Nu-si alege clipa de acumulare. Desi are reprezentare fizica, nu ne putem imagina gura din Nor I infulecind un mic dejun consistent alcatuit din oua si cirnati.

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑