Search

lorgean

tot ce conteaza in viata sint aparentele

Month

October 2014

we need to talk about lorgean – bucuresti

o sa-mi aduc aminte intotdeauna cu drag de cele trei saptamini in cluj din august 2014.
cafeneaua papillon, garsoniera din blocul ala oarecum odios, cartierul marasti, troleibuzul 20, fabrica de pensule, intilnirile cu olivia, piinea ardeleneasca ca o ghiulea, densa si grea, suieratul necontenit al trenurilor, faptul ca ma ocupam de un singur lucru. de ceea ce s-a numit initial “a delicate performance”, apoi “we need to talk about lorin” si a devenit “we need to talk about lorgean”.

pe 1 noiembrie vor fi doua reprezententatii in bucuresti, la centrul dansului. cred ca e primul meu spectacol oficial, singur, la cndb.

iata si anuntul oficial:

Jean-Lorin Sterian vă invită să asistaţi la un recital de dansuri populare ale sinelui, prilej cu care se vor pune marile întrebări: Suntem născuți pe o săgeată deja pornită? Care este animalul tău preferat? Ce este lorgean? Vom descoperi împreună ceea ce știm și ceea ce nici el nu știe încă.

Prezentarea este adresată unui grup restrâns de 17 oameni. Accesul se face doar pe baza de inscriere, aici

Jean-Lorin Sterian (artist)
Jean-Lorin Sterian e scriitor, dramaturg, performer şi manager cultural. A publicat mai multe cărţi de ficţiune şi una de antropologie. În 2008 a creat lorgean theatre – “un teatru al spaţiilor intime” – în propriul apartament, un spaţiu deschis actorilor şi dansatorilor, care a devenit o marcă a culturii alternative din Bucureşti. În 2014 a organizat HomeFest, primul festival artistic desfăşurat exclusiv în locuinţe private. În 2012 a primit bursa danceWEB pentru ImpulsTanz Vienna 2012 şi rezidenţa la Marguerite Yourcenar Villa. Şi-a făcut debutul solo în performance (Zugzwang, 2012) la Platforma.ro, eXplore Festival. În 2013 a făcut parte din echipa care a performat în cadrul proiectului O retrospectivă imaterială a Bienalei de la Veneţia de Alexandra Pirici şi Manuel Pelmuş la Bienala de la Veneţia.
Olivia Grecea (producător)
Olivia Grecea este regizor de teatru. Studii de regie şi teatrologie la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, şi Université Paris III Sorbonne Nouvelle, Paris. A regizat Alergătorul de Matiass Andersson la Teatrul Naţional Timişoara şi a fost asistent de regie în proiecte de teatru şi teatru-dans. Doctorat în pregătire pe tema teatrului devised. Membru Lincoln Center Theater Directors Lab.
RAP – rezidențe, ateliere, public este un program cultural derulat de Centrul Național al Dansului București în parteneriat cu Asociația Colectiv A, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
_MG_9311web

nemiscat in trecere

vizavi de biserica luterana, linga frizeria madame figaro, se gaseste un negru. e un individ tinar, care vara purta short si tricou ce ii dadeau un aspect de fotbalist. de cite ori l-am intilnit era in picioare, cu o lucire scrutatoare in ochi si-mi da impresia ca asteapta pe cineva. parea tot timpul in trecere si tot timpul era acolo. avea o atitudine mindra, chiar dispretuitoare, daca i-as fi facut o poza m-ar fi alungat in suturi. hainele lui sint curate. in spatele treptelor in dreptul carora sta cel mai adesea e un spatiu in care dorm vagabonzi, dar nu l-am vazut vreodata interactionind cu ei.

si cu nimeni altcineva.

l-am vazut si zilele astea, imbracat adecvat anotimpului, in fata frizeriei.

desigur, parea in trecere.

what we create destroys us

cred ca e un titlu bun pentru o piesa.
cindva

Screenshot 2014-10-08 13.23.33

in debt we art

aseara am fost la o prima vizionare a documentarului in debt we art, facut pe cont propriu de daniel popa, cunoscut mai bine sub numele de doctorul. e un film despre teatrul independent, asa ca e populat de multe figuri cunoscute, de la marcel iures la vlad radescu si gianina carbunariu. cuvintul cheie este cel de “datorie”, despre care doctoru’ spune ca “E cuvantul secolului. M-am gandit sa profit de sensurile multiple pe care cuvantul DATORIE le are in limba romana si sa incerc sa aflu ce datorii financiare, morale, obligatii, responsabilitati – au si fata de cine, principalii facatori de teatru independent din Romania.” am trei mici aparitii, toate in contrapunct cu afirmatiile ante si post-vorbitorilor mei. la sfirsit, printre scurtele convorbiri tete-a-tete, daniel mi-a spus ca incercat sa afle cu ocazia filmarilor si interviurilor si ce cauta el in teatrul independent, de ce face ceea ce face. concluzia? isi va lua o pauza. mi-a prins bine sa vad filmul pentru ca ma aflu intr-un moment asemanator, in care tot ce fac mi se pare o datorie si nu o placere.
cred ca e o stare generala a generatiei mele.
poate ca subiectul ar merita un documentar separat.
DSCN3370

carti si filme – septembrie 2014

Carti
1. flacari – radu tudoran
2. spre un teatru sarac – jerzy grotowski
3. varza reincalzita – irvine welsh
4. cartea asta iti va salva viata – a.m. homes
5. mandolina capitanului corelli – louis de bernieres
6. fiesta – hemingway
7. umbra vintului – carlos louis zafon

Filme
1. exhibition (joana hogg, 2013)
2. portretul luptatorului la tinerete (constantin popescu, 2010)
3. periferic (bogdan apetri, 2010)
4. roxanne (valentin hotea, 2013)
5. gertrud (carl dreyer, 1964)
6. balanta (Lucian pintilie, 1992)
7. paradiese: liebe (ulrich seidl, 2012)
8. paradiese: glaube (ulrich seidl, 2012)
9. reconstituirea (lucian pintilie, 1968)
10. paradies: hoffnung (ulrich seidl, 2013)
11. doubt (john patrick shanley, 2008)
12. minnie and moskowitz (cassavetes, 1971) r
13. o vara instabila (anca damian, 2013)
14. l’ecume des jours (michel gondry, 2013)

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑