dintr-o proza de somerset maugham, dialog intr-un tren dintre un agent secret si un hitman
– Nu m-am ridicat fiindca m-am temut sa nu ma trezesc. Iti faci dumneata toaleta sau mi-o fac eu?
– Nu ma grabesc, zise Ashenden.
– Sint combatant vechi, n-o sa-mi ia multa vreme. Te speli pe dinti in fiecare zi?
– Da, raspunse Ashenden.
– Si eu. E un obicei pe care l-am deprins la New York. Intotdeauna am socotit ca niste dinti frumosi sint o podoaba pentru un barbat.
cred ca sint in faza in care pot sa recitesc orice carte, pot sa revad orice film si sa nu ma plictisesc. pe de-o parte, dorinta de a vedea si citi cit mai mult s-a mai stins, desi pofta ramine constanta. pe de altaparte nu-mi aduc aminte mai nimic din titlurile pe care le-am parcurs cindva.
aseara m-am uitat la the secret in their eyes pe care l-am vazut cind a aparut, in 2009-2010. figura actorului principal mi-era foarte cunoscuta, pe masura ce filmul avansa plotul imi redevenea familiar, dar finalul mi-a aparut in minte abia cu un minut inaintea personajului (e o intriga politista). m-am bucurat de film la fel ca, probabil, prima oara.
acum citesc “iazul”, o colectie de povestiri scurte de somerset maugham. de la prima povestire am realizat ca am mai citit-o, insa n-am pus-o deoparte ca sa iau o alta carte din raftul celor neatinse. din nou, nu-mi amintesc finalul lor insa am o oarecare omniscienta placuta despre cursul povestirilor, ca atunci cind esti intr-un loc unde nu cunosti pe nimeni si vezi o figura cunoscuta careia poti sa-i spui: “te stiu de undeva”.
doua fotografii de mare succes pe facebook din 1993-94:
acum citeva seri, rucsi pop a scris pe fb: “am o intrebare de miez de noapte. O intrebare extrem de importanta. Isi aminteste cineva de o carte de copii care incepe asa?
-Suna telefonul.
-Nu-l lasa sa sune.
-Cine este?
-Elefantul.
-Spune.
-Sun de la camile. Rog, trimite-ndata.
-Sa trimit? Anume?
-Niste ciocolata.”
m-am uitat in dreapta si am vazut pe raftul bibliotecii, pusa sa iasa in evidenta, alaturi de o revista despre nick cave, cartea telefonul.
am replicat “kornei ciurovski. telefonul. o am in biblioteca din 1982 smile emoticon”
20 de oameni ai dat like acestui raspuns, asa ca m-am simtit dator sa scanez cartea si sa o postez pe facebook, spre bucuria multor parinti. e una dintre putinele carti ale copilariei care a scapat, spre deosebire de cele ale (post) adolescentei pe care le am inca pentru ca le-am adus la bucuresti.
cartile copilariei au ramas in casa de la tara a alor mei si, cind a vindut casa, tata le-a instrainat si pe ele. banuiesc ca mucezesc intr-o cutie, necitite de niciun copil sau au fost puse de mult pe foc.
ma bucur ca telefonul a mai sunat o data, fie si pe fb.
ascult muzica multe ore pe zi. practic, opresc playerul doar cind ma uit la un film si cind nu sint acasa. imi trag tot timpul albume, mai scotocesc uneori prin maruntaiele sonore internetului desi sint mai mult interesat de “ce mai fac” trupele pe care le ascultam indirjit acum 10 ani decit altele noi.
cind m-am mutat in bucuresti si stateam cu gilu, gusturile noastre muzicale nu se intilneau deloc. eu ascultam in special metallica & stuff si incepeam sa ma bucur de aparitia rockului alternativ , el asculta sting, david bowie, jazz, hip-hop. tatal lui era colectionar de discuri de jazz, eu eram self made rocker, asa ca educatia noastra muzicala se construise diferit.
din david bowie-ul imprumutat de la el, am ramas doar cu modern love, care imi place si acum, mai ales dupa ce a trecut prin filtrul leos carax. apoi mi-a placut albumul earthling, in special pentru beat-ul neobisnuit, spre prodigy, si videoclipurile ciudate carora in anii aia incepeam sa le prind gustul si pe care mtv-ul le difuza regulat.
in ultimii ani am inceput sa ascult din ce in ce mai mult, fara sa devin fan. i-am vazut filmele.
aseara, inainte de culcare, si fac foarte rar asta, am stat si am ascultat albumul black star nefacind nimic altceva in timpu ala. mai mult, m-am gindit la cit de bine arata pentru virsta lui in ultimele videoclipuri si ca face parte din cultura pop a multor generatii.
si, cind m-am trezit, primul lucru pe care l-am aflat a fost ca a murit.
*
printre alte lucruri ciudate de azi-noapte, am visat ca dadeam teza la matematica si nu stiam absolut nimic, pentru ca nu fusesem vreodata la ore. profesorul incerca ne ajute spunind chestii care ar fi rezonat pentru cineva care ar fi avut cit de cit habar, dar eu ma puteam agata de nimic. i-am cerut colegei de banca sa ma lase sa copiez, dar nici asa nu intelegeam ce trebuie sa fac. nu mai stiu cum s-a terminat.
din octombrie pina in martie sint aproape 6 luni, dar pare si mai putin. acesta este intervalul intre homefest 2015 si homefest 2016. cumva, am trecut dintr-o editie in alta. e ciudat insa cum, lucrind la un proiect deja pentru a treia oara, pare ca am facut asta toata viata, desi organizarea unui festival nu este ceva ce raspund copiii la intrebarea “ce vrei sa (te) faci cind vei fi mare?”
in acest video e un best of a ceea ce s-a intimplat in 2015. pare usor nebunesc si, de aceea, e foarte aproape de ce mi-am dorit intodeauna, ca domestic box-ul, adica apartamentul, sa se transforme intr-un magic box.
lorgean 