Search

lorgean

tot ce conteaza in viata sint aparentele

Month

June 2015

tornero

e bine sa fii plecat, dar e atit de bine sa fii acasa.
ieri am fost in casa din santa margherita ca sa-mi las citeva lucruri pe care nu avea rost sa le iau in tara si apoi sa ma intorc cu ele. era ora 4 dupa-amiaza si francesca m-a invitat la un pahar de vin. n-am refuzat.
nu cred ca am baut niciodata atit de frecvent ca in venetia. e ceva in aer, in apa, in multimea de oameni aflata in vacanta care te face sa-ti inchei ziua cu vin, aperol sau bere. sau cu toate.
in ultimele zile am fost la 3 petreceri/intilniri de plecare/despartire. estonieni, polonezi, italieni.
imi este foarte confortabil gindul ca ma voi intoarce, chiar daca voi reintilni putini dintre oamenii cu care am iesit in ultima luna. in ultimele zile am tot vorbit cu italieni despre ce inseamna sa traiesti intr-un oras atit de dificil si ce strategiii incearca localnicii ca sa supravietuiasca invaziei turistilor.
nu stiu exact de ce, dar e ceva ce ma fascineaza in aceasta situatie si ma face sa-mi doresc sa revin.

DSCN0343

Advertisements

venetia m-a facut foarte social, nimic nu-mi pare mai strain ca sfirsitul zilei urmarind singur un film.

DSCN3912

the sinthome score

printr-o serie fericita de intimplari, ieri dupa-amiaza am ajuns sa performez in arsenale pentru artista spaniola dora garcia. performance-ul consta intr-o succesiune de posturi care sint o reactie la o lectura din lacan. e nevoie de doi perfomeri, unul care se misca, altul care citeste. nu e dificil, doar durata de patru ore il face destul de obositor. aseara am dormit pentru prima oara tun. se pare asta va fi si noul meu job pentru luna august.
a fost o senzatie incredibila sa ma aflu intr-o postura asemenatoare cu cea de acum doi ani. o sa ajung un hirsiit al bienalei de la venetia. asa ca m-am apucat sa invat italiana.

1491326_10152838647006035_5193919162847070155_o

10995495_10152838647166035_8805748036987708086_o

11163431_10206616873404012_1844788246118792208_o

11163431_10206616873444013_7110062638114582582_o

11163431_10206616873524015_5522275197433427640_o

11174758_10152838647041035_1194546541297694886_o

de toate la venetia

am fost pe insulele din jur, am ajuns pe fiecare mal al venetiei, am gasit parcurile, supermarketurile, pavilioanele, expozitiile colaterale, am revizitat locurile in care mai fusesem pina acum.
am mers aproape zilnic cu vaporetto, ca sa scurtez din drumuri. am iesit in fiecare zi pina cind a devenit obositor.
de azi am inceput sa lucrez in galerie, asa ca, fara sa-mi propun, perioada se imparte in 3 parti distincte: prima saptamina, cea din casa din santa margherita, de vacanta pura, cea de-a doua in care m-am cam fortat sa ies pentru ca locul in care dorm acum ma face sa petrec cit mai mult timp in afara lui si, ceea ce incepe de azi, working time, care vine la timp pentru a da mai mult sens sederii mele aici.
intrucit imi lipseste un loc in care sa ma retrag, sa scriu, sa reflectez la ceea ce vad, in ultima saptamina tot am pendulat intre nevoia de a ma odihni si impulsul de vedea tot ce se poate vedea.
cele mai bune momente au fost ziua in giudecca, cinele din santa margherita, reintoarcerea in giardini, pavilionul iranului pe care l-am gasit ieri, o slujba in catedrala din salute, o alta catedrala descoperita linga nova fundamenta unde am aprins o luminare pentru mama, detaliile arhitecturale care sint o incintare, ora in care am corectat pentru a treia oara proza care se petrece in venetia si care va fi ultimul meu text literar pentru foarte multa vreme.

DSCN0043

DSCN0320

o retrospectiva emotionala

cind am trecut de giardini mi s-a pus un nod in git.
m-am asezat in fata pavilionului central si am mincat o rosie cu brinza ca sa-mi treaca emotiile.
mi-era si foarte foame.
dupa ce mi-am luat prinzul am intrat in pavilionul olandei unde am reusit un art socking spectaculos chiar sub nasul supraveghetorilor.
al doilea nod in git mi s-a pus a fost dupa ce am trecut podul care duce spre pavilionului romaniei. prezenta noastra acum doi ani acolo n-a fost deloc imateriala, ba chiar a fost adinc emotionala.
nu-mi venea sa cred ca ma aflu din nou acolo, in spatiul in care am petrecut atitea ore.
mai mult: ca ma aflu acolo si n-am nimic de facut.
in loc sa ma uit la picturile lui ghenie cercetam podeaua, peretii, tavanul, colturile, toate reconditionate acum.
pentru ca supraveghetoarele erau simpatice, nu mi-am lasat soseta.
era si destul de dificil.
datorita valorii lucrarilor, inauntru se afla permanent un paznic italian.
dar ma voi intoarce.
al treilea nod in git mi s-ar fi pus daca ajungeam la pavilionul australiei unde as fi cautat fara sa vreau fantoma agathei.
deocamdata am trecut pe linga.
*
ma indragostesc tot mai adinc de venetia.
probabil dupa ce ma voi muta la icr o sa-mi placa mai putin, asa ca ma grabesc sa-mi consum dragostea weekendul asta in care, la dracu, fac 40 de ani.

arta si pregiudeccata

acum doi ani n-am avut timp sa vizitez giudecca, dar in perioada asta mi-am propus sa merg pe toate insulele din jurul venetiei. am vizitat doua expozitii, am atipit pe o banca, m-am plimbat mult si fara tinta. n-am avut la mine ceas, telefon sau laptop ceea ce mi-a dat o stare de bine permanenta. abia in pavilionul portugaliei am intrebat-o pe supraveghetoare cit e ceasul si am aflat ca se facuse ora 6.
de azi am inceput proiectul the parasite socks, care va pune punct campaniei mele de respectare a sosetelor. cum am tot lasat in multe locuri de-a lungul timpului am cam ramas fara ele (cele urite, rupte si desperecheate) am facut orst de o sacosa plina ce urma sa fie aruncata de o prietena si pe care am oprit-o din drumul spre pubela. pentru a nu ma indeparta de la concept, le-am purtat pe toate in perioada in care am stat la viena.

trebuie sa-i fentez pe supraveghetori (ironic e ca sint unul dintre ei in perioada asta), sa prind un moment cind nu e public, sa pun soseta si sa o fotografiez. e cel mai pasionant lucru pe care-l fac in ultima perioada.
doar doamna din pavilionul portugaliei a gasit soseta pe care o aruncasem pe jos, linga o lucrare si mi-a luat-o inainte sa o imortalizez. a pus-o la ea pe birou si am vrut sa o fotografiez acolo, pretinzind ca tin sa prind pliantele. insa s-a jenat si a scos soseta din cadru.
asta e poza biroului.
DSCN0069
si mai jos e poza de pe giudecca
DSCN0036

Blog at WordPress.com.

Up ↑