o scurta agonie pe zi in loc de la petite mort

sint pe cale sa termin agonia erosului, carte pe care am primit-o in viena de la kulturkontakt. numele autorului e greu de retinut, byung-chul yan. e coreean la origine, dar are cetatenie germana. in ciuda titlului, nu este despre sex, ci despre societatea transparentei si a performantei, erosul fiind un antidot pentru pozitivizarea agresiva a lumii. citesc un capitol pe zi, ca un energizant pentru creier.

despre facebook, chipuri si fetze, capitalism, oboseala, aparente si mister

“subiectul narcisic nu-si poate fixa clar granitele. astfel, granita dintre el si celalalt se estompeaza. lumea ii apare doar in nuantele sienlui sau. el nu este capabil sa-l cunoasca pe celalalt in alteritatea lui si sa recunoasca aceasta alteritate. semnificatii apar doar acolo unde se recunoaste cumva pe sine. el se impotmoleste peste tot in propria umbra, pina ce ajunge sa se inece in el insusi.”

a scris mai pe larg despre cartea asta dragos

monden

de cind m-am intors, m0am preumblat mai mult decit imi sta in obicei, ba o lansare, ba o conferinta despre iesirea din sine, ba un vernisaj, ca septembrie si octombrie sint lunile cu 5 evenimente pe zi. si zece fotografi pe metru patrat. in dreapta sus, in contrast, ultima fotografie din venetia, seara cu sepia.

desincronizare

ieri dimineata in gara din constanta

doamna grasa din fata mea, o cunostinta a casierei, o intreaba daca stie pe cineva care sa mearga la arsenie boca, ca nu vrea sa mearga singura.
casiera ridica din umeri si-i raspunde: eu tocmai m-am intors.
*
pe drum am jucat heroes in continuu.

efectul maioneza

cind ma intorc acasa din peregrinari, gasesc intotdeauna lucruri uitate sau lasate intentionat de fostii locatari: carti, pasta de dinti, cani, un mini mixer de omleta, elastice de par, o cana, sticle de vin.
pentru a doua oara in vara asta am gasit un tub de maioneza, ceea ce ma face sa cred ca este un produs de popular. de data asta e insotit de un tub de ketch-up asa ca nu am avut de ales si azi mi-am cumparat pentru prima oara in viata doi cheesburgeri pe care o sa-i garnisesc bine cu cele gasite.
luni vor veni doua israelience pentru trei zile.
abia astept sa ma uit joi in frigider.

cinci poze cu bulgari, doua sint la fel

acum un an am plecat in balcic cu tata, intr-o excursie de o zi cu un autocar plin de oameni in virsta. dupa ce am vizitat asa-zis ul castel al reginei maria, care este de fapt o vila cu doua etaje, m-am hotarit brusc sa ramin in balcic. de fapt, autocarul nici nu a intrat in oras, dar toti cei din el si-au spus probabil ca au fost in balcic. cum fac si cei care s-au salutat cu cineva, dar cind se vorbeste despre persoana respectiva afirma ca “sintem prieteni”.

nu tin sa descriu cele trei zile petrecute intr-o pensiune tinuta de doi batrinei simpatici si inimosi. aveam putini bani, un lettre international si singeram dupa o despartire recenta. stiu ca m-am culcat in fiecare seara la zece pentru ca nu aveam nimic de facut.

intr-una dintre zile am descoperit niste coperte minuscule in care se aflau aceste cinci fotografii. lw-am gasit pe niste trepte unde mai statusem cu o ora inainte, ceea ce insemna ca persoana care le pierduse o facuse cu putin timp inainte, ceea ce m-a facut sa simt ca le lasase acolo pentru mine.

atit.

enter title here

august 2015 a fost luna in care am citit cel mai putin. aveam la mine doua carti, una despre venetia si mi s-a parut nefiresc ciudata sa citesc despre venetia in venetia, iar cealalta, extinctie, a lui thomas bernhard a fost greu de inghitit in atmosfera estivala. in ultimele zile am dat zor sa o termin, speriat ca poate trece o luna din viata fara ca sa-mi notez intr-un document titlul unei carti si cit mai multe filme.
uneori am imopresia ca citesc doar pentru a scrie titluri si a le posta aici.
ca sa stiu ca le-am citit vreodata si sa ma straduiesc sa-mi amintesc despre ce a fost vorba in ele.

o înmormîntare

Cuvintele tale se apucaseră de săpat de la începutul serii
In cimitirul ăsta care nu pare să rămînă vreodată fără locuri
M-ai strîns în brațe ca să oprești paralizia
Care-mi lipise brațele de corp
Aceasta nu e o despărțire, ai zis
C’est ne pas une pipe
Ești minunat, niciunul dintre noi e de vină
Am fost doar noi înșine.
Cînd m-am smucit, groapa era gata.

weird creatures of venice

the graveyard of romgalliard

din fericire n-am inceput sa consum paste in exces, nu pun parmezan in orice fel mincare, nu vorbesc ca raducioiu (come se dice in rumano?) si nici sa strecor in discutii comparatii despre venetia.
cel mai important lucru care mi s-a intimplat de cind m-am intors e faptul ca am renuntat sa mai lucrez cu fontul romgalliard. e fontul cu diacritice pe cre-l folosesc din vremea cind lucram la playboy si cu care am scris mai tot ce am scris vreodata. l-am adus dupa mine pe toate laptopurile pe care am lucrat. tot timpul am avut probleme cind trimiteam texte catre publicatii. pentru redactori erau chin sa lucreze suplimentar cu find and replace. e un font unic, pe care nu l-am mai intilnit in alta parte. de zece ani, degetele mele se duc masinal catre tastele unde fontul pozitioneaza ș,î,ț,ă-urile, diferite de cele propuse de times new roman.
acum sint in plin proces de dezvatare. am scris doua texte de aproape o pagina cu dexteritatea unui ciung care incearca sa ciopleasca un bust. o sa-mi ia trei ori mai mult timp sa le rescriu. mi-am propus ca aplicatia pentru salonul de proiecte sa fie scrisa cu fontul folosit de toti romanii.

e un inceput.

ca orice altceva.

am descoperit ca am mai scris despre romgalliard aici, intr-o alta viata.