n-am mai scris patru pagini intr-o zi de aproape doi ani.
in sfirsit, am gasit cadrul perfect pentru povestea agathei.
a trebui sa plec pina in middle east ca sa redevin scriitor.
am ajuns pentru prima oara in desert in 2004, intr-o excursie in tunisia, una dintre cele doua excursii de agentie la care am apelat de cind am inceput sa calatoresc. a fost un fel de sclipire, o trecere rapida, calare pe o camila turistica. eram intr-o companie care nu-mi facea bine, incadrat intr-un program, fara posibilitatea de a-mi alege durata si scopul. cu the sheltering sky derulindu-se pe ecranul interior, am simtit ca desertul ar putea fi locul in care sa uit pentru totdeauna de vuietul lumii. am revenit, un an mai tirziu, in sahara marocana. oraselul in care lucram ca voluntar era inconjurat de desert, il simteam prezent in culoarea caselor, in modul in care sculptase viata locuitorilor, relatia lor cu timpul. n-am petrecut prea mult timp singur printre dune, dar era tot timpul acolo, ca o promisiune. in iran, cind taximetristul m-a intrebat cind sa vina sa ma ia, m-a privit ciudat cind i-am spus “dupa trei ore”.
trei ore, atit a durat sederea mea in desertul varzaneh, desert de care nu stia decit o singura persoana dintre iranienii intilniti (il descoperisem pe wikipedia). dupa ce am scapat de sofer, am urcat o duna inalta, gifiind teribil, dupa care m-am prabusit. am alunecat incet, ca o eroziune. in timp ce ma indreptam spre baza am executat urmatoarele operatii: am mincat ramasitele unui glorios mic dejun (brinza, ou fiert, lipie, toate bine asezonate cu nisip), am baut din energizantul din care am varsat jumatate, m-am jucat cu ce gaseam pe acolo, in principal nisip, ca atunci pe cind eram un baietel lasat in gradina de la tara. am facut fotografii cu sosetele pe care le aveam de la 18 ani si le-am lasat acolo. cind s-a pornit vintul le-am filmat transformindu-se in vietuitoare nomade. am mai urmarit un gindac cu picioare inalte, ca de pod, ale carui urme erau sterse imediat. ca si urmele mele. am urlat, am cintat si m-am inregistrat repetind in continuu acelasi vers. repetind singurul vers care imi venea in minte. ah, tocmai m-am repetat.
cam dupa o ora s-a pornit furtuna. fusesem avertizat de ea. era una usoara, altfel nu m-ar fi lasat sa ies din masina. dar ce mai freamat, ce mai vuiet! daca as fi ramas nemiscat, as fi fost acoperit de nisip in citeva minute. era ceva salbatic in rascolirea aceea, ca o navalire barbara in fata careia ori iti pleci capul ori dispari. cred ca mi-a intrat nisip si in singe. cind m-a luat ahmed, acelasi care ma dusese cu o seara la petrecerea burlacilor (de povestit intr-un episod viitor), m-a intrebat cum a fost. i-am raspus: wonderful, no voices, no people. a zimbit strimb. in cultura lor, spatiul privat nici nu exista, oamenii sint tot timpul unii cu altii. nimeni nu moare singur.
cele aproape doua saptamini in iran au functionat ca o masca de oxigen aplicata in momentul in care aproape ma sufocasem. nu prea am facut poze, nu prea am facut turism. nu prea am facut nimic altceva decit sa merg dintr-un loc in altul si sa vorbesc cu oamenii care imi apareau in cale sau, mai degraba, in calea carora ma iveam eu. am plecat sa ma izolez de tot ce aveam aici si am reusit cu toate ca acolo, cu exceptia unei singure zile, nu am stat deloc izolat. am fost permanent inconjurat de necunoscuti din a caror caldura si umanitate mi-am reincarcat bateriile sleite.
intr-o incercare de a ma apropia de cultura iraniana in sinul careia voi ateriza la propriu in mai putin de doua zile, m-am uitat la un film al unui alt regizor decit kiarostami sau asghar farhadi. intrucit nu am obiceiul sa vad trailere si nici nu citesc sinopsisuri am descoperit ca, desi e o productie iraniana, Panj é asr, se petrece in afganistanul ravasit de talibani. dupa ce vezi un film ca asta, nu poti decit sa te simti rusinat de faptul ca-ti place curb your enthusiasm, cu micile lui deliruri amuzante pe non-teme, atit de tipice americanilor plictisiti. am ramas din filmul acesta trist, insuportabil de trist, cu finalul perfect becketian. in mijlocul unui desert pietros, un batrin a incremenit alaturi de catirul sau muribund, inconjurat de citeva obiecte care alcatuiesc tot avutul sau. si-a pierdut drumul si s-a hotarit sa ramina acolo pina la sfirsit. personajele principale, un alt batrin insotit de nora si de sora ei, trag o sareta pe care calul nu mai poate sa o traga (ca in turin’s horse). se opresc linga batrin si sapa o groapa in care asaza fetita uneia dintre femei, incapabila sa mai produca lapte din cauza subnutritiei. numai un razboi oribil poate produce tablouri de acest gen, cu atit mai bine de inteles legatura dintre cel de-al doilea razboi mondial cu ororile sale si aparitia teatrului absurdului.
iata ca am gasit si interpretarea onesta, usor cocalareasca, a afirmatiei “tot ce conteaza in viata sint aparentele”:
mi-e greu si mie sa ma inteleg cite odata asa ca nu ma pot descrie si sa fie si adevarat.”
cristina
aceasta fata care a realizat ca nu ne putem intelege decit prin interactiunea cu ceilalti cauta un barbat cu care sa si vorbeasca (cu care sa am ce si ce despre vorbi).
eu sint mai tacut de felul meu, asa ca nu i-am raspuns.
simt ca la acest post merge si un clip cu andreea balan, sartre si gide i-ar fi apreciat mesajul, poate chiar si versurile.
carti
1. invizibil – paul auster
2. feelings are facts – yvonne rainer
3. teatru III – rinocerii – ionesco
4. un om sfirsit – Giovanni papini (r)
filme
1. the enemy (dennis villeneuve, 2013)
2. eternity and a day (teos angelopoulos, 1998)
3. the lights that memory lends to things (ana-maria vijdea, 2014) doc
4. simon and the desert (bunuel, 1965)
5. capitalism, reteta noastra secreta (alexandru solomon, 2010)
6. ano bisiesto (michael rowe, 2010)
7. curb your enthusiasm – season 3, 4
8. the maze runner (wes ball, 2014)
9. das boot (wolfang petersen, 1981)
10. a touch of sin (zhangke jia, 2013)
11. map to the stars (david cronemberg, 2014)
12. the double (richard ayoade, 2013)
13. borgman (alex van warmerdam, 2013)
14. mamma roma (pasolini, 1962)
15. omulan (matei branea, 2015)
16. toto si surorile sale (alexandru nanau, 2014)
17. sorg og glæde/sorrow and joy (nils malmros, 2013)
18. stockholm (rodrigo sorogoyen, 2013)
19. le meraviglie (alice Rohrwacher, 2014)
20. locke (steven knight, 2013)
21. vi ar bast (lukas moodysson, 2013)
22. hut in the woods (hans weingartner, 2011)
23. the one I love (charlie mcdowell, 2014)
24. mommy (xavier dolan, 2014)
25. la ragazza con la valigia (valerio zurlini, 1961)
26. festival express (bob smeaton, 2003)
27. mulholland drive (lynch, 2001) r
Spectacole
1. 2014: O odisee paminteana (r: radu dragomirescu)
2. Omul cel bun din Sichuan (r: andrei serban)
lorgean 