Search

lorgean

tot ce conteaza in viata sint aparentele

Month

July 2013

venice, sibiu, bucuresti, constanta, agatha, oslo

am gasit o istorie  a venetiei din care apuc sa citesc in momentele in care nu vorbim, gatim, bem cafea, stam in studio. ieri am petrecut 9 ore impreuna ceea ce a fost prea mult pentru mine. e drept ca o parte din timp am stat la ceea ce poate fi numita plaja in norvegia: o coasta stincoasa a unei insulite aflate la citeva minute de oslo. pe tarmul ei se ajunge trecind printr-o padure in care, la intoarcere, am filmat un fel de blair witch project in care ne transformam in zombie cats. mai putin eu, care tineam camera si eram ultimul atacat.

cind am ajuns acasa, am mincat ceva cu nume imposibil dintr-o conserva mare pe care am incalzit-o. am cumparat-o pentru ca am aflat ca e mincare traditionala norvegiana. ajunsa in farfurie are gust bun. practic, e un fel de tocana.

la initiativa mea, acum doua seri am vorbit mult despre noi, despre motivele pentru care am intrat si continuat proiectul universal performance. chiar isi motivele meschine, cum ar fi acela ca nimeni dintre noi nu are cum sa refuze o vacanta in oslo in care totul e platit.

din luna mai am sarit dintr-o bula in alta: venetia, sibiu (mi-am adus aminte, nu stiu cum, in dimineata asta, de acel popa incredibil pe care l-am cunoscut acolo), bucuresti, constanta, bucurestiul cu agatha, oslo.

desi aici e idilic si-i plac cu adevarat pe toti oamenii din jurul meu, simt tot mai puternic nevoia sa ma intorc in sipotul fintinilor. am nevoie sa nu ies din casa decit pentru cumparaturi, sa citesc, sa ma uit la filme si mai ales sa scriu. de fapt, am nevoie sa nu vorbesc cu nimeni o perioada, sa las experientele acumulate in ultima perioada sa se decanteze.

DSCN1444

Advertisements

something important had happened to me there, but I have never been able to pinpoint exactly what it was. something terrible I think, some mesmerising encounter with my own depths, as if in the loneliness of those days I had look into the darkness and seen myself for the first time. 

paul auster – hand to mouth

ivar cel darnic

inca nu pot scapa de impresia ca ma plimb printr-un decor. cartierul in care locuiesc arata ca o combinatie de statiune cu orasel de provincie. totul e la indemina: supermarketul, apartamentele celorlalti, studioul, parcul.  strazile sint pustii, supermarketul e mai tot timpul gol. preturile sint uriase. in oslo am mincat cel mai scump hot-dog din lume: in jur de 7 euro.

intrucit citesc din biblioteca lui ivar, ii ascult muzica, ii folosesc computerul, azi mi-am permis sa-i imprumut un tricou si o geaca.

alb de oslo

m-am trezit intr-o camera mica si alba, in prelungirea careia se afla o camaruta cu un birou, o biblioteca bine garnisita cu carti despre teatru si performance. pe biroul mare si alb se afla un mac mic si alb pe care, desi nu intentionam sa petrec timp la calculator, o sa-l folosesc.

camera, cit si apartamentul, apartin lui ivar, care mi-a fost coleg de danceweb in 2013 si care acum e plecat in vacanta undeva in nordul norvegiei. 

dupa dimineata ravasitoare de ieri, pare un loc foarte potrivit in care sa petrec doua saptamini.

alte corpuri, alte voci

zilele trecute am fost la o repetitie a urmatoarei grupe care va performa la venetia. stranie experienta sa vad alti oameni facind ceea mi se intiparise in minte ca fiind construit cu corpurile si vocile noastre.

aici sint doua texte, unul scris de un strain unul de  un jurnalist de la adevarul.

I was the only person no stayed for the whole performance on Wednesday evening until the pavilion closed at 6 pm! Visitors entered, some look, some stage, somestayed longer, but no one stayed for the whole performance. What a missed golden experience. It was completely mesmerising, challenging and tough and at times, funny and poignant. It made me think in one moment of the past, and present, how art has changed, not changed, how little we understand about who produces art and why and how we can understand art even better with a movement held for moments. It was like a static beauty. I adored every moment. Come to England please! A masterful performance and a feat of endurance. I shall always remember this when many of my experiences at the biennale have evaporated….juliette

Anul acesta s-a inaugurat a 55-a ediţie a Bienalei. În săptămâna înainte de deschiderea oficială şi de decernarea premiilor (Leul de Aur, Leul de Argint etc) Veneţia este inundată de oameni din lumea artei -artişti, colecţionari, galerişti, reprezentanţi de muzee, critici. Şi bineînţeles oameni ca mine, cărora le place arta fără să fie nici pe departe cunoscători. Se dau petreceri peste petreceri organizate de ţările bogate, de galeriile bogate, de colecţionarii bogaţi. Vrei nu vrei, se vede contrastul. Cei bogaţi îşi etalează bogăţia. Petrecerile pot avea un aer arogant. Cei care lucrează în pavilioanele ţărilor bogate pot avea un aer arogant. Bogăţia poate avea un aer arogant. Există o diferenţă uimitoare în felul în care eşti tratat de cei care lucrează într-un pavilion bogat, de exemplu SUA sau Marea Britanie, care sunt reci, nepoliticoşi şi te privesc de sus ca pe un jurnalist amărât din România, şi felul cald în care eşti tratat în alte pavilioane mai puţin bogate, ca cel brazilian sau venezuelean. continuare aici

 

3 zile cu nina, poate 4

de nina m-am despartit intr-o statie de metrou din viena, in dimineata in care pinza vie tesuta de dancewebberi s-a destramat, transformindu-se intr-un ineluctabil grup pe facebook. e una dintre cele 4-5 persoane cunoscute in viena cu care am corespondat in ultimul an. de miercuri se afla in bucuresti in rezidenta la lorgean theatre. intrucit lorgean theatre, adica garsoniera din sipotul fintinilor e inchiriata, am impartit timp de patru zile mansarda anei, in care locuiesc de cind m-am intors din venetia. ne-am plimbat prin oras, ceea ce m-a ajutat sa ramin inca detasat de bucuresti, am fost la o petrecere, am vazut un film la cinema europa, cit si expendable 2, pe care ma indoiesc ca as fi avut vreodata puterea sa-l vad singur. ne-am povestit de ultimele prezente amoroase din viata noastra, citindu-ne reciproc mailurile primite din departari, am mincat pepene la micul dejun, am vorbit despre ultima ceapa din casa si arogantele masline grecesti.

apoi eu am sters-o la constanta, unde ma aflu acum, in mare nevoie de spatiu intim.

in caDSCN1095drul rezidentei, nina va performa vineri intr-un apartament din bucuresti, apoi vom pleca impreuna la oslo, unde vom lucra la un proiect, alaturi de alti 5 ex-dancewebberi. 

am sa te acopar cu servetele, baby

in cluburile de sibiu a aparut un ritual de curtare care e mult prea dubios ca sa nu se suprapuna peste vreun obicei mai vechi.

astfel, baietii se apropie de mesele cu fete dizerabile si arunca servetele in jurul lor. unul cite unul. in jurul meselor cu cele mai frumoase fete se calca pe un covor de servetele. prin aruncarea lor, fetele sint astfel “respectate”. asta e verbul folosit in jargonul local, desi eu unul nu vad legatura intre respect si agatat.

sa fie varianta ieftina a obiceiului manelistilor de a acoperi fetele cu bancnote?

daca se arunca servetele mentolate? sau umede? sau folosite?

straturi de sibiu

4  zile in sibiu, la siff, sibiu international fringe festival.

dupa cluj, sibiul a devenit orasul in care am ajuns de cele mai multe ori, in tot felul de ocazii. acum zece ani am fost la o petrecere playboy. acum cinci ani am lucrat ca ziarist la publicatia festivalului astra. acum vreo doi ani am fost la concert the sisters of mercy cu irina.  anul trecut fost cu rebengiuc la atrium cafe. anul asta cu lorgean theatre. de mai multe ori am ajuns ca spectator la astra festival.

sub egida lorgean, am venit cu 5 spectacole la siff, inclusiv performance-ul meu, a dog day afternoon, pe care-l dau f rar, adica de doua ori pe an. a fost una dintre cele mai placute experiente aduse de teatrul de apartament. casa in care s-a jucat era absolut fabuloasa, gazda a fost incredibil de generoasa si deschisa, iar piesele au fost pur si simplu bune si cu priza la public. grupul cu care am stat mi-a mai sters din melancolia lasata de oamenii si atmosfera din venetia. la fel cum se va intimpla si cu “the universals”, care se anunta a fi cea mai placuta gasca a acestei veri, care vor transforma in amintire depozitata chiar si intilnirea  de “before sunset” pe care am avut cu agatha in campo di pozzi.

mi-a placut sa dau a dog day afternoon in alt spatiu. nu l-am facut niciodata la fel, la fiecare reprezentatie s-au adaugat elemente noi. am cistigat 100 de lei ca performer, moment  pe simt ca trebuie sa il marchez cumva, pentru ca au fost bani platiti direct de public pe bilete si nu dati de organizatori sau primiti prin DSCN1054vreun proiect. si e placut sa se intimple si asa.

am atipit pentru o ora in fostul meu apartament in care am ajuns dupa o lunga plimbare. am citit 3-4 povestiri dintr-o antologie de proza scurta truman capote in timp ce mi-am baut prima cafea a zilei in singura ceasca de cobalt ramasa intreaga. cind m-am ridicat din pat mi-a venit in minte refrenul cintecului ale carui versuri le-am scris aseara, deocamdata in romana si engleza. sint vreo 3 pagini de rinduri asternute de-a valma in care voi plivi asta seara, daca voi reusi sa le descifrez. dupa-amiaza am pornit spre celalalt acasa, incarcat cu neonul lorgean si o pereche de blugi scurti.

o senzatie placuta, de imponderabilitate, o fantoma multumita care se plimba printre lucruri si oameni fara niciun scop induiosator sau razbunator. atingind, fara a incerca sa apuce.

miine plec la sibiu, unde se intimpla 5 piese care au legatura cu lorgean theatre.

voi aseza sibiu peste venetia, ca doua creme puse una peste alta.

Blog at WordPress.com.

Up ↑