mda, scot o carte de poezie. e despre vara lui 2009 pe care am petrecut-o singur in berlin.
„Ce au în comun două bilete la Antipa, opt pietre culese din opt locuri diferite, un aragaz într-o garsonieră, un scaun lăsat afară în curte, o periuță uzată, o săbiuță gonflabilă, fiecare aparținând altcuiva? Legătura este singurătatea, . De singurătatea lui Lorin s-au lipit tot felul de chestii, gesturile altora, singurătățile altora, scenariile altora. Iar el, ca alți locuitori ai Solitudinii, acest continent vâscos format între Berlin, Havana, București și aiurea, ei bine, el s-a gândit că stările astea alienante merg colecționate într-un volum de poeme. Pentru că, uneori, singurul mod în care poți vorbi despre singurătate este să vorbești în limbajul universal al poeziei. Singurătății mele i-au plăcut poemele astea însingurate.” Livia Ștefan
„dacă orașul ar fi fost o casă, atunci locuiam împreună
dacă aș fi avut mai mult respect pentru mine, mi aș fi închipuit că e un spion al unei organizații secrete care vede în mine un potențial salvator al lumii
în dreapta mea ar fi stat bodogănindu l pe d zeu ariciul
în stânga ar fi deschis ochiul stâng pisica
ploi dese mă consolau uneori pentru timpul dintre ziduri
desfăceam podeaua căutam chei printre scânduri
mă conduceam galant dintr o cameră în alta
tenis de masă, tenis de masă, tenis de masă
ochii de celuloid săreau ca niște maimuțe printre oasele uscate
sărutmâna, doamne, pentru tenisul de masă”
