locul asta e cameleonic si noi la fel

pentru prima oara, ieri am avut o vizita de studio. cei sapte studenti de la academia de arte din stuttgart au reusit cu greu sa incapa in camera mea, nu pentru ca ar fi mica, ci pentru ca jumatate din podea e acoperita cu obiectele strinse in timpul lorgennalei. cind au plecat au parut entuziasmati si am ramas si eu in starea asta pentru o vreme. atit de entuziasmat incit am ascultat, in premiera, un album afroman. cu citeva zile in urma s-a intors si s., dar n-am reusit (si nici n-am incercat) sa ne (re)conectam, chiar daca acum stam pe acelasi palier. acum doua saptamini, cind i-am descoperit numele pe fosta mea usa am fost foarte emotionat, insa prezenta ei fizica a anulat emotia. iar sentimentele au ramas in zagrebul cel intunecat.

s-a reintors si farzin, australianul-iranian new yorkez, cel mai sweet asshole pe care l-am intilnit vreodata. am jucat tenis si intr-o ora a cazut la podea de doua ori, ca si cum ar fi de cauciuc. dima e in berlin, jasmin in augsburg, havin si helen sint reintorsi de mult in state si se vor casatori in curind, hasan nu apare decit cind e dima pe aici. insa nimeni nu e de neinlocuit, sint suficienti de multi oameni aici ca lipsa cuiva sa nu afecteze decit pe cei cu care a avut legaturi apropiate si pentru scurta vreme. locul asta e cameleonic, isi schimba energia de la zi la zi.

cum imi sta in fire, am inceput sa lucrez la un performance despre plecarea de aici si despre plecari in general. se numeste betwixt and between. cum e posibil ca solitude sa fie ultima mea rezidenta (n-am mai aplicat nicaieri de mai bine de un an) simt nevoia sa marchez conditia asta de vagabond. prima mea rezidenta a fost la ICR Londra in 2009, se fac opt ani de cind ratacesc dintr-o tara in alta, dintr-un proiect in altul.

 

pe solitude

dupa 3 luni vara trecuta si alte doua si jumatate in 2017, am vizitat pentru prima oara castelul solitude. pe cit de spectaculos arata pe dináfara, pe atit de neatragator si kitchos e pe dinauntru. insa azi a fost una dintre putinele zile din an cind s-a deschis cupola, asa ca m-am catarat si eu. mi-am invins senzatia de vertigo, asa ca am zimbit.

carti si filme – mai 2017

carti

1. fata si reversul. vara. nunta. mitul lui sisif. omul revoltat – camus
2. the dream master – roger zelazny

filme

1. in the bleak midwinter (kenneth brannagh, 1985)
2. doar o rasuflare (monica gorgan, 2016)
3. sokout (the silence) (mohsen makhmalbaf, 1998)
4. louie – season 1

 

1. 

o studentie ratata

aseara am vazut 3 show-uri bune la DAS, asa numita facultate de “performance” din amsterdam.  am privit cu invidie si regret spatiul in care mi-ar fi placut la nebunie sa fac scoala.  mi-e ciuda cind ma gindesc ca am pierdut atitia ani din viata (6!) in asa zisa universitate Spiru Haret de unde nu am invatat absolut nimic, in care nu mi-am facut prietenii durabile si unde nici nu am intilnit oameni remarcabili care sa fi insemnat ceva pentru mine.  chiar daca aveam cu totul si cu totul alte preocupari atunci, am trait acei ani cu seninatate  prosteasca. cred ca am inceput sa traiesc cu adevarat abia dupa ce am devenit free lancer si m-am mutat in sipotul fintinilor. in anul acela a care a murit si mama. ieri ar fi fost ziua ei.

miine e ziua mea si sint fericit ca o voi petrece in schloss, singurul loc unde as vrea sa fiu.

when in amsterdam

in seara asta am mincat singur intr-un restaurant marocan. un bun prilej pentru un pic de reflectie dupa 2-3 saptamini traite intens. aseara am vazut un performance in flam, festivalul in care o sa sustin we need to talk about lorgean si m-am relaxat. se pare ca acest lecture nu-mi produce prea multe emotii. am procrastinat toata ziua, propunindu-mi sa recitesc textul si sa repet cintecul, dar n-am facut asta pina nu m-am asezat la masa de cina.  cum in fata aveam un platou de sea food, m-am oprit. incepusera sa-mi vina idei, ceea ce inseamna ca textul e viu.

azi n-am deschis o bere, n-am fumat o tigara. am dejunat cu alice, am citit un articol de spre nick cave (al citelea in toti acesti ani?), m-am plimbat prin acest cartier ciudat care e amsterdamul de nord. mi-era dor de o seara incheiata cu o carte in mina sau uitindu-ma la un serial.

intr-un mod misterios, solitude s-a transformat dintr-un sanatoriu intr-un fel de ibiza. am trait din plin aceasta perioada despre care simt ca se va incheia dupa ziua mea, desi n-as vrea sa se termine vreodata.

lorgennale days are over

sint in aeroportul din stuttgart, in drum spre amsterdam, oras in care am ajuns pentru prima oara in 2002, intr-un autobuz plin de ciini.  vineri am spectacol intr-un festival curatoriat de alice si olivia. lorgennalele s-au terminat duminica. e minunat sa fiu din nou cel de pe scena, si nu organizator. chiar daca scena e mintea celorlalti, pentru ca e vorba despre We Need To Talk About lorgean.

SOLITUDE (RELATED) EVENTS

WEDNESDAY, May 24 – 28
Lorgennale, Homemade culture – Performance Festival by current fellow Jean-Lorin Sterian @ different locations in the city
Please register here https://lorgennale.wordpress.com/ as places are very limited for the single performances. More info also here https://www.facebook.com/events/1938880239658676/?fref=ts

un pachet cu unt

catalina miciu a fost la ultimul eveniment lorgean theatre, singurul din ultimii doi ani. a dat peste prietena mea tyska. intilnirea lor s-a numit my pleasure si a facut parte din Worldwide Apartment and Studio Biennale.

“Într-un apartament cu două camere și pereți albaștri de lângă Cișmigiu, se joacă de nouă ani, din când în când, teatru de apartament. Mai ales toamna, în cadrul HomeFest. Jean Lorin Sterian – scriitor, performer, spirit liber, inițiatorul proiectului – își împrumută casa unor artiști pentru diverse spectacole inedite, la care intrarea e liberă sau ia forma unui obiect ales de artist, care are o oarecare legătură cu spectacolul la care urmează să asiști. Am fost de câteva ori la Lorin acasă, într-o toamnă am și locuit acolo două zile, ca parte a unui proiect realizat de el. Mi-e familiară bucătăria mică în care am făcut ceai și sufrageria-scenă, cu un perete flancat de-o bibliotecă făcută din rafturi suprapuse inegal. Toamna trecută am ajuns din nou acolo, pentru performance-ul My pleasure, parte a Worldwide Apartment and Studio Biennale, realizat de artista vizuală de origine poloneză Tyśka Samborska. Fără detalii suplimentare, mi s-a cerut să vin la oră fixă și să aduc un pachet de unt ”

. continuarea aici

 

laid back kind of guy

dominique, o tipa din australia care calatoreste prin lume si care a stat la mine citeva zile, a lasat urmatoarea cronica pe airbnb, din care am aflat ca sint un laid back guy:

“What an incredibly rich, unique and warm apartment. Full of books, quirky little accoutrements and little personal touches. The view from the window is magnificent and the street is beautiful and leafy. You couldn’t ask for a better location, there is a lovely park with flowers and water literally 50m away. It’s a very central apartment and I felt so at home there. Jean Lorin is an incredibly friendly, laid back person and will do anything he can to help! ”

laid back kind of guy – A term used to describe unoriginal North American guys on internet dating web sites.

These guys are probably very nice people, but they don’t bring much to the table, as the most interesting way they describe themselves is:

“I’m a laid back kind of guy who likes music, movies, and hanging out with friends.”

A laid back kind of guy usually knows the fundamentals of acoustic guitar, loves Dave Matthews Band, and went backpacking in Europe to have sex.
He’s cute, but he looks like a laid back kind of guy. He’ll probably play Wonderwall on his acoustic to impress me.

as vrea eu sa fiu atit de relaxat ca in conversatiile cu fetele frumoase de pe airbnb.
dar tot ce conteaza in viata…