Search

lorgean

tot ce conteaza in viata sint aparentele

citeva raze de soare

de cind m-am intors, cu exceptia a trei iesiri la film, mi-am petrecut timpul lucrind: pregatire HomeFest, proiectul Cultura de Casa, aplicatie HomeFest 2018, aplicatie lorgennale 2018, pregatire filmare, filmare propriuzisa. toate astea adunate in 3 saptamini. simbata seara a fost pentru prima oara cind am iesit si s-a nimerit sa fie concertul de adio raze de soare. la solitude, raze de soare au fost trupa ale carei melodii ne ridicau pe toti in picioare. cumva, dupa concertul asta si dupa atmosfera de acolo, am simtit ca m-am intors in bucuresti. ceea ce spune ceva despre mine, ca sentimentul de acasa e relationat mai mult de iesit, alcool, dans, flirt. apoi m-am reintors la munca.

iar homefestul incepe intr-o saptamina.

Advertisements

carti, filme, spectacole – septembrie 2017

filme

  1. wetlands (david wnendt, 2013)
  2. la marseillasse (jean renoir, 1938)
  3. rogue one (edwards gareth, 2015)
  4. wicker park (paul mcguigan, 2004)
  5. kelebegin ruyasi (yilmaz erdogan, 2013)
  6. le regne de la beute/an eye for beauty (denys arcand, 2014)
  7. louie (season 5)
  8. in cautarea tatalui pierdut (ionut teianu, 2016) doc
  9. un pas in urma serafimilor (daniel sandu, 2017)
  10. fixeur (adrian sitaru, 2016)
  11. mrs henderson presents (stephen frears, 2005)
  12. rock the casbah (bary levinson, 2016)
  13. arabian nights – volume one – the restless one – miguel gomez, 2015
  14. arabian nights – volume two – the desolate one – miguel gomez, 2015
  15. hail, caesar ! (coen brothers, 2016)

 

carti

  1. stiletul – anatoli ribakov
  2. strain intr-o lume straina – robert heinlein

 

spectacole

  1. identic natural – r. robert balan
  2. wim wandekyebus – in spite of wanting

 

interviu pe IQads

I-am spus arta vie, ca să ne apropiem mai mult de ea. Pentru că deși ea încearcă să se apropie de noi, chiar și în autobuz, există o teamă care ne îndepărtează. Ceea ce nu înțelegem, ne sperie. Există această prejudecată față de noile tipuri de artă-experiment. Și ne-am hotărât să o dăm la o parte. Să vedem unde au ajuns noile granițe ale artei, ce înseamnă ele, să vorbim cu oamenii care o transformă.

Începem cu Jean-Lorin Sterian, scriitorul care, în 2008, a fost la un curs de mișcare la Centrul Național al Dansului și a descoperit că are un corp. În același loc și cam în același timp, a văzut și o piesă din care nu a înțeles absolut nimic. Și-a dat seama că prezența poate spune multe, mai mult decât scrisul, de ce nu? și că se simte confortabil în ea. A continuat să experimenteze ca actor și regizor, iar acum filmează un film în care personajele principale sînt doi publicitari. Se numește Starshitting.

Este, de asemenea, director artistic Homefest, un festival pe care îl recomandă celor care vor să afle mai mult despre arta vie. Arta noii generații care trăiește pe Facebook:

Din punctul meu de vedere, performance-ul e arta milenariștilor. Facebook ne-a transformat în producători permanent de spectacol, spune Lorin. 

Dacă îl cauți pe Google, o să găsești titluri ca ”Artistul care a năpârlit șosete la Bienala de Artă de la Veneția”. Așa cum spuneam chiar la început, cu cât arta e mai aproape, în șosetele noastre chiar, cu atât devine mai senzațională.

Jean-Lorin povestește despre distanțele acestea de percepție, despre corp, ambiții, teamă, societate, activism și felul în care se întâlnesc toate acestea, dacă ești dispus să privești atent.

Am emoții aproape întotdeauna înainte de spectacole. De obicei vomit discret cam cu 15 minute înainte, îmi revin și intru ok.

aici e interviul

o camera din leipzig

messe leipzig arata ca intr-un film japonez despre sfirsitul lumii. am fost singurul care am coborit, dupa ce, cu doua minute inainte, imi scapasem laptopul pe podeaua autocarului. mult ciment, metal si sticla, sub forma unor cladiri gigantice care aratau ca terminalele unor nave extraterestre. in jur, nici tipenie, desi era 4 dupa-amiaza. in cele din urma, dintr-o cladire indepartata s-au scurs, ca dintr-un robinet ruginit, citeva picaturi de oameni. o fata mi-a spus ca pot sa iau un tramavai catre centrul orasului.

l-am luat. din centru, adica gara centrala, m-am descurcat relativ usor sa ajung la adresa, intr-un cartier cu multi turci, ca weddingul pe care tocmai il parasisem. in timp ce incercam sa identific placuta gazdei, un tip mi-a spus ca lisa sta la etajul 3. cind l-am intrebat de cum si-a dat seama ca o caut pe lisa, mi-a spus ca mi-a vazut poza pe airbnb.

tipul si ciinele lui locuiesc si ei in aparatmentul cu doua camere, dintre care pe una o inchiriaza. mi-e foarte greu sa descriu locuinta, cea mai buna combinatie de cuvinte pe care am gasit e squat retro art deco decadent. am mai intilnit ceva oarecum asemanator in Tbilisi, tot intr-un apartament gasit pe airbnb. ori intr-un film mai de inceput a lui balabanov.

in momentul in care am intrat baia era ocupata de un tip gol pe care stapina casei probabil il tundea. lor li s-a parut foarte amuzanta situatia, m-au invitat sa-l vad, dar am refuzat politicos. am putut sa intru la toaleta jumatate de ora mai tirziu, cind am descoperit singur ca baia se eliberase, pentru ca nimeni nu se invrednicise sa ma anunte. aceasta prima intilnire a fost cumva marcanta, asa ca din acel moment nu m-am putut deloc conecta cu locuitorii acestei case in care, printre altele se afla o bufnita si o vulpe impaiata. in prima seara, la fiecare zece minute, cineva  intra si iesea pe usa spre bucuria ciinelui care se manifesta de fiecare data.

in a doua seara, nu stiu ce s-a intimplat, dar a fost liniste, cuplul s-a dus la culcare la ora 11. am dormit 10 ore fericite. mi-am petrecut ziua plimbindu-ma prin Leipzig si pentru prima oara, am avut dispozitie sa fac poze cu masca, dispozitie care mi-a lipsit complet in barcelona, lisabona si berlin. dupa-amiaza am vizitat muzeul de arta. nu mai calcasem intr-un muzeu din decembrie, pe vremea cind locuiam intr-unul.

diseara, in camera in care locuiesc si pe care am de gind sa o parasesc cu o noapte mai devreme, o sa prezint pentru prima oara un fel de conferinta despre homemade culture in cadrul festivalului in care am fost invitat. abia astept sa ma urc apoi in autocarul de berlin, pentru ultima noapte a interminabilei calatorii.

IMG_0742

am scos camasa

aproape in fiecare zi cineva lasa un obiect sau mai multe in acest loc din holul cladirii in care am locuit timp de trei saptamini, astfel ca e clar unde voi lasa urmatorul obiect, o camasa cumparata din berlin, in 2008.

 

carti & filme – august 2017

carti

  1. almost home – githa hariharan
  2. non-places – marc auge
  3. strania istorie a comunismului romanesc – lucian boia
  4. coming – jean-luc nancy, adele van reeth

 

filme

  1. aquele querido mes de agosto (miguel gomez, 2008)
  2. louie (season 4)
  3. berlin calling (hannes stohr, 2008 )r
  4. magic mike (soderbergh, 2012)
  5. the dark horse (james napier robertson, 2014) r
  6. umimaki diary (our little sister) hirokazu koreeda, 2015)
  7. boi neon (gabriel mascaro, 2015)
  8. die parallelstrasse (ferdinand khittl, 1962)
  9. game of thrones (season 7)

Screenshot 2017-08-28 21.36.55

peretele alb ma asteapta

nu pot sa vin in berlin fara sa nu beau o cafea la luzia cafe.  madam luzia, care nu mai e o tinerica (si nici eu) arata neschimbata din 2008, cind mi-am asezat pentru prima oara fundul pe unul dintre scaunele ei. in 2009, cind m-am mutat in berlin, aici mi-am petrecut prima zi. nu ma pot dezbara de obiceiul de reveni din nou si din nou in aceleasi locuri. am nimerit, aproape fara sa vreau pe jahn strasse, unde locuieste, aproape in acelasi loc, o prietena. nu m-am mai dus pe rigaer strasse, dar am ajuns la buza lui islandischer fara sa-mi doresc mai mult.  sa ajung in cladire.

pina la urma, cred ca exuviatan functioneaza. nu mai percep berlinul ca un loc in care “amintirile ma chinuiesc” si nici alte locuri. chiar si solitude s-a cufundat rapid in trecut, fara a mai straluci in bezna subconstientului ca un paradis pierdut.

azi am reintrat in magazinul de unde mi-am luat tapetul din sufragerie (e vizavi de luzia strasse), insa n-am gasit nimic sa-mi placa. probabil ca sint pregatit pentru un perete alb pe care sa atirn ceva.

mi-a luat mai bine de zece zile sa-mi revin dupa lisabona. ca o bucata de carne tinuta in congelator si care ii trebuie ceva vreme sa ajunga la temperatura camerei. IMG_0623abia dupa ce am realizat ca sint deprimat am inceput sa ma decongelez si sa ma bucur de acest nou berlin si de oamenii sai.

dupa un picnic in treptower park, aseara am ajuns la un event performativ intr-o veche fabrica de pe malul spree-ului. uitasem complet de lumea asta uber cool si nepretentioasa (sub anumite aspecte) in acelasi timp a dansatorilor. am reintilnit si citiva colegi de danceweb, pe care nu-i mai vazusem de 5 ani. si citiva oameni noi, pe care m-as bucura sa-i reintilnesc.

deocamdata insa am nevoie sa ma intorc acasa si sa dau tapetul jos.

in tranzitie

locuiesc in wedding. nu stiam mai nimic despre cartierul asta si nici acum nu stiu. banuiesc ca nu ma aflu intr-o dispozitie prea buna, pentru ca, de data asta, nu gasesc foarte atragator berlinul. impart apartamentul cu doua artiste pe care n-am reusit (pentru ca nici nu mi-am propus) sa le cunosc prea bine in cele 5 zile de cind sint aici.

desi am iesit destul de des, am reintilnit prieteni pe care nu i-am mai vazut de mult sau mai recenti de la solitude, am o senzatie ca sint intr-un autobuz si oamenii din jur sint doar chipuri pe care am sa le uit in curind.

probabil ca sint prea absorbit de ceea ce se intimpla in interior ca sa mai fiu atras de farmecul probabil nestirbit al orasului.

am zis cite ceva la un radio artistic

Radio___Atelierbesuch has the pleasure to present today a very special guest:

Jean-Lorin Sterian

http://www.oanavainer.de/Atelierbesuch01.html
https://soundcloud.com/user-396700389/radio_atelierbesuch_jean-lorin-sterian_interview
https://soundcloud.com/user-396700389/radio_atelierbesuch_jean_lorin-sterian_audiostuck-gem-de-coacaze-2

Please, be welcome to join and hear the new contribution.

With kind regards

Radio___Atelierbesuch

Blog at WordPress.com.

Up ↑