Search

lorgean

tot ce conteaza in viata sint aparentele

Month

September 2013

Advertisements

gathering at the bandstand…

Gathering at the bandstand…

statements

day 1: how to start/work in a collective recidency

1. Everyone is spectator and performer in the same time.
2. Working with no frames is confining/limitation.
3. Enjoy washing dishes of the others.
4. The most advantegeus person is the one who knows less.
5. there is always a differenc e between what we say that we do, what we do and what we think that we did.

day 2: time

1. We always dream about a moment when we can take all the actions wherefore we hadn’t time to do it. Most of us we’ll never catch this moment.
2. Timezone is a funny topic to start a conversation with a stranger.
3. There are no proffesionals in time business. Maybe prisoners for life.
4. Almost all of the of the modern devices have timers.
5. Time of the last day is the shortest.

cel mai bun spectacol de la centrul dansului din stagiunea 2013 s-a desfasurat simbata trecuta (ca sa vezi, tot simbata!) cind ministrul daniel barbu a participat la o dezbatere cu membrii comunitatii.
mi s-a parut curajos a venit, fara niciun aghiotant in spate, in timpul sau liber, in fata a 60-80 de oameni satui sa tot protejeze ceva ce nu mai e cazul de mult sa fie protejat.
spectacolul a durat mai mult de 2 ore si a avut de toate: amabilitati, suspans, criza, emotie, umor.
si, din cite se pare, happy end.

sala de la cndb a fost singurul loc din ultima perioada in care am simtit ca trebuie sa fiu.

in trei ore voi fi in avionul spre lisabona, oras in care nu as fi ajuns daca nu ar fi existat centrul dansului.

supravietuirea de simbata dupa-amiaza

DSCN1749

daca simbata trecuta am fost la un workshop de supravietuire in padurea baneasa, despre care, daca n-am scris imediat dupa, ma indoiesc ca o sa o mai fac vreodata, simbata asta am ajuns la muzeul colectiilor.
aflasem de pe net ca s-a deschis recent si, intrucit se afla la zece minute de casa, m-am hotarit sa-l vizitez.
cind am iesit din bloc, sarind gratios peste ciinii despre care povesteam intr-o postare anterioara, era aproape patru dupa-amiaza. nu stiu de ce, dar simt nevoie sa precizez acest lucru.

m-am dus singur. nu mi s-a parut niciodata ca muzeul e ca un loc in care sa mergi cu cineva, eventual umar la umar, de la o lucrare la alta. am intrat cu legitimatia de presa, desi orice ramasita de jurnalist de mine a fost desertata de multa vreme.
altfel, un bilet costa 15 lei.

la intrare am primit o harta de la o fata foarte amabila. purta o uniforma care, desi noua, avea ceva comunist.
dar poate ca asociez eu aiurea.

cum am urcat la etajul 1 am facut dreapta. de la workshop-ul de supravietuire am aflat ca pasul drept e mai mare decit cel sting asa ca, daca mergem liber, la un moment dat ne vom invirti in cerc.
in prima sala am dat de un cunoscut. ceva ma incolo, mi-am auzit numele strigat de un prieten. pe un culoar, m-am intersectat pentru prima oara cu un tip. pe urma, l-am intilnit de trei patru ori in diferite sali: ba dadeam peste el, ba dadea el peste mine. cu dumnealui as fi putut impartasi eventualul chatarsis.

cu exceptia exponatelor, totul e nou, ceea ce iti da o impresie un pic ciudata. eu am simtit nevoia de un pic de praf, ponoseala, ciobituri.

intrucit nu rezist mai mult de doua ore intr-un muzeu, am vizitat doar primul etaj, unde se afla foarte multa pictura romaneasca, dar si piese de mobilier vechi, argintarii, sticlarie si tapiserii. in mod cert, prefer sa ma uit la obiecte decit la tablouri, iar autorii romani nu sint mai cup of tea (mai putin baba).
tone de naturi moarte, taranci, balcic, paris, venetia.

la un moment dat, am zarit o placuta pe care scria ceva ce m-a facut sa tresar intrucit in minte mi s-a format imediat un nume cunoscut. m-am apropiat cu emotie si am citit numele pictorului.
era jean al. steriade.
am simpatizat imediat cu opera sa.

de ceva vreme simt nevoia sa ma intilnesc doar cu persoane pe care le stiu de cel putin cinci ani.

drept urmare, stau destul de mult in casa.

talk to the bomb

pe 11 septembrie 2001 n-a fost sfirsitul lumii, dar a fost sfirsitul unor lumi. intr-un spatiu nou, atit de nou ca nu a fost niciodata folosit, poti vedea talk to the bomb, o piesa de rucsandra pop. inscrieri la lorgeantheatre@gmail.com pina pe 10 septembrie, ora 22.00

ciine de shipot

asa cum altii au in fata intrarii lei de marmura, la mine sint doi ciini.

uneori sint trei. cel din stinga, despre care tot spun ca seamana cu lupoaica romana,  a devenit un fel de emblema a scarii, il folosesc drept reper pentru ce-i care nu stiu unde locuiesc. dupa cum spunea un vecin pe fb, in blocul meu sint mai multi ciini decit oameni.

de multe ori, cind am teatru, trebuie sa-i asigur pe cei care vin ca patrupedele sint pasnice.

pentru ca sint. nu latra, nu se agita deloc pentru existenta. maninca bine: vecinii le aduc tipuri diverse  de hrana, apa, desert. e bine sa fii ciine pe sipotul fintinilor. desi nu sint a dog person, m-am obisnuit cu ei, dar eu sint genul care poate sa lase o pata de cafea sa stea pe parchet si doua zile. de fapt, asta-i si marea problema: ne-am obisnuit cu ei. ciinii vagabonzi fac parte din peisajul bucurestiului. daca nu ne ataca, nici nu-i vedem.

ma deranjeaza cu ceva cei doi-trei ciini leneviti de soarta din fata blocului? nu, cel mult cind trebuie sa sar peste ei ca sa intru in scara.

Image

as prefera sa nu mai fie acolo?

desigur.

trash love

john waters, desperate living, 1977

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑