Sinucidere literară

Postumele lui Jean-Lorin Sterian sunt o carte paradoxală, şi nu pentru că autorul sare, metaforic vorbind, peste propriile antume, ci pentru că pretinde, la modul teribilist, să comită prin aceasta un act de „sinucidere literară.” Or, îţi trebuie, înainte de toate, o reputaţie literară considerabilă pe care să o poţi ulterior … „sinucide.”

Scrise sub semnul nevrozei şi al atmosferei deprimante a Bercenilor bucureşteni, prozele cuprinse în acest volum urmăresc întâmplări mărunte, relatate minimalist în toate detaliile lor sordide, truculente, de un „realism” adesea urmuzian. Asemenea avangardiştilor de odinioară, punctul forte al lui Jean-Lorin Sterian îl constituie nu atât producţia literară în sine, cât secvenţele programatice sau extratextuale, cum este, de pildă, tabelul cronologic care familiarizează cititorul cu biografia literaturizată a autorului, sau bucata finală, intitulată El, profesiune de anticalofilie reiterând motivul obsesiv al cărţii, moartea.

Un volum aparent nihilist şi cinic, din care răzbate mai degrabă spiritul de frondă decât deziluzia tăcută, lipsită de spectaculos, a autenticului sinucigaş, fie el şi unul literar. n

Jean-Lorin Sterian, Postume, Editura Almatea, Bucureşti, 2002, 164 pag.

Advertisements