Search

lorgean

tot ce conteaza in viata sint aparentele

Month

April 2015

plan V & V

ultima ora de la cursul de master, cu examen, ultima zi de filmare, ultimele reprezentantii cu starshitting pina la toamna, intilniri pt homefest, cursuri intense, examene, all that jazz.
perioada aglomerata care a inceput de la intoarcerea din venetia a luat sfirsit astazi. am doua zile tihnite, in care am timp suficient ca sa-mi fac bagajele pentru doua luni, sa fac curatenie pentru urmatorul chirias arbnb si sa stau cu nasul in laptop uitindu-ma la filme mai interesante decit cele vazute in ultimele zile, cind seara eram atit de terminat ca m-am uitat la dumb & dumber 2.
am fost atit de obosit, incit am adormit de la ora 8 la 9 seara pe post de somn de prinz.
but vienna is calling again. n-am mai fost din 2012, de la preafericita rezidenta a danceweb-ului.
si de acolo voi lua trenul spre venetia, unde voi lucra ca supraveghetor la pavilionul romaniei.
n-o sa-mi fie dor de bucuresti.

_MG_6006
poza e din scurt-metrajul Plan B.

Advertisements

A treia editie PLAY – Festival de spectacole contemporane in proiectie – 28/29 aprilie

PLAY – Festivalul de spectacole contemporane în proiecţie, organizat de Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI) în parteneriat cu Teatrul de Comedie şi Institutul Polonez din Bucureşti va avea loc marţi, 28 aprilie 2015, de la orele 19:00 şi miercuri 29 aprilie 2015, începând cu orele 18:30 la Sala Nouă a Teatrului de Comedie.

Potrivit organizatorilor, misiunea PLAY – Festivalul de spectacole contemporane în proiecţie este de a oferi oportunitatea vizionării pe suport video a unor spectacole mai puţin cunoscute publicului român de pe scena internaţională actuală, precum şi de a readuce în atenţia celor interesaţi lucrări de referinţă din istoria teatrului care au impact asupra fenomenului spectacologiei contemporane.

Organizatorii festivalului PLAY au decis ca prima zi de proiecţie să fie dedicată artelor participative şi performance-ului. Cei prezenţi la eveniment vor avea ocazia să urmărească creaţia coregrafului de origine franceză Jérôme Bel, The last performance (1998) şi un spectacol reprezentativ al grupului britanic Forced Entertainment, First Night (2001). (prezentate de Jean-Lorin Sterian)

În deschiderea evenimentului Flavia Stamate, scenograf, masterandă a programului de studii „Societate, multimedia, spectacol” (SMS) va prezenta o expoziţie alcătuită dintr-o selecţie de fotografii în proiecţie care va cuprinde şi un dispozitiv urban scenografic.

11146465_10155521123350644_5920964664661594724_o

jackie and edna

la doua zile dupa intoarcerea din iran, m-am apucat de o povestire care se petrece in venetia. am scris furibund draftul 1 in 4-5 zile. m-am apucat de draftul 2 si, desi am lucrataproape in fiecare zi timp de o luna, n-am reusit sa termin nici acum. intors din venetia, trebuie sa scriu doua referate pina luni.
de obicei, cind sint fortat sa fac ceva, redevin creativ pe altceva.
cum m-am documentat toata ziua despre pipilotti rist, simt nevoia sa pun un video care m-a facut sa descopar un muzician.

venezia e un pesce

sint in dae fie, barul in care am petrecut multe dimineti si seri in timpul bienalei din 2013.
mai am trei ore de stat in venetia, oras care, dupa berlin, tinde sa devina al doilea loc in care ma simt ca acasa.
de data asta am cunoscut multi artisti locali, am vazut venetia din interior am avut citeva momente fabuloase cu prieteni vechi si noi. de striptease nu ma indoiam ca n-o sa iasa bine, dar la mc 96 am avut emotii pentru ca-l mai prezentasem doar de doua ori si a fost destul de neobisnuit sa performez la ora 13.00 intr-o duminica.
insa totul a fost bine, abia astept sa ma reintorc in iunie.

image1 (1)

un fel de making of

la we need to talk about lorgean

RAP #2 (2014) Jean-Lorin Sterian | Olivia Grecea | Eduard Gabia from RAP rezidențe ateliere public on Vimeo.

pregatindu-ma sa ma dezbrac

momentul acela straniu cind repet dansul pentru striptease singur in casa, incercind sa-mi aduc aminte niste miscari pe care le fac o data la jumatate de an. am iesit in parc sa citesc si am dat peste o scena unde se producea andreea banica. am rezistat patru cintece si, energizat, m-am intors in apartament decis sa lucrez. am gasit o varianta la slow la stagger lee care imi da un vibe bun, desi piciorul meu inca se opune oricarei miscari care sa aduca si vag cu o coregrafie. din fericire, am filmarea de la premiera si trag cu ochiul acolo. mai trebuie sa invat si cintecul din MC 96, la fel cum acum o saptamina am avut de invatat replici si hip-hop-ul din we need to talk about lorgean. parca sint la scoala. data trecuta ma aflam in amsterdam, intr-o camera plina cu lucruri de copil mic, iar vizavi era un salon de masaj thailandez. alice repeta partea ei in alta camera si chiar daca nu imparteam acelasi spatiu, imi venea mai usor sa lucrez.

cam asa arata o versiune la the rejection song:

rejection song from jean-lorin sterian on Vimeo.

plan b

dupa ceva vreme, i-am spus unei fete ca-mi place de ea si ca as vrea sa o revad.
o cheama sofia si a fost fiica mea timp de trei zile pentru scurt-metrajul plan b de simona sava.
a mai jucat in toata lumea din familia noastra si intr-un film cu steven segall. nu sint intotdeauna in largul meu cu copiii, dar timpul petrecut cu sofia (si in trei zile de filmare sint foarte multe momente moarte pentru actori) a fost placut si vesel.
Sofia-Nicolaescu

sotia mea din film e maria popistasu, cu care lucrasem acum 9 ani in principiul dragostei comunicante.

cu plan b, am depasit in sfirsit faza in care prezenta intr-un film inseamna sa dau o replica. as zice ca a fost primul rol.

we need to talk about lorgean nr. 4

rap-2014-we need to talk about lorgean-0016

Marți, 7 aprilie 2015, orele 19:30 tranzit.ro/ București, Str. Gazelei nr. 44, sector 4

Jean-Lorin Sterian vă invită la un recital de dansuri populare ale sinelui, prilej cu care se vor pune marile întrebări: Suntem născuți pe o săgeată deja pornită? Care este animalul tău preferat? Se poate trăi fără lorgean? Vom descoperi împreună ceea ce știm și ceea ce nici el nu știe încă.

Prezentarea este adresată unui grup restrâns de 17 oameni. Intrarea este liberă. Înscrierile se fac până pe data de 10 martie la adresa: raluca.voinea@tranzit.org.

Spectacol produs în cadrul RAP 2014 (rezidențe, ateliere, public), program cultural derulat de Centrul Național al Dansului București în parteneriat cu Asociația Colectiv A.

daca data trecuta n-am reusit sa conving 17 oameni sa-mi trimita o copie dupa buletin, actiunea care e parte importanta a spectacolului, pentru diseara s-au inscris 23 de oameni.

epic stories

duminica trecuta am ajuns la tirgul SF final frontier. am revazut oameni pe care nu-i mai intilnisem de ani buni, mi-am bagat nasul printre carti (scumpe), am ascultat citeva cuvintari, am primit un sebastian corn, mi s-au cerut doua povestiri pentru almanahul anticipatia (as fi donat litri de singe acum 20 de ani pentru asta) si, intr-un final, am ajuns in epic, localul pe linga care trec de fiecare data cind jucam in underworld. duminica asta o sa ajung in brasov la un party sf (de cind n-am mai parasit bucurestiul pentru o petrecere?) oras in care mergeam frecvent in studentie. scotocind printre articole, am descoperit unul legat de SF, scris in vremea in care eram in rezidenta la icr londra, una dintre vechile mele lamentatii legate de traiul din scris.

scriitor (temporar) de starbucks

Am tot tras de mine ca sa corectez doua texte vechi aparute in niste antologii SF & Fantasy acum 6,7 ani. Se vor republica acum intr-un singur volum si, din fericire, am fost intrebat daca vreau sa le revad. Le-am citit cu amaraciune si jena. Unul e total abstrus, mi-e greu sa-i urmaresc firul epic, celalalt e doar prost scris. E clar ca trebuie rescrise in intregime. Cum au mai mult de zece pagini fiecare, e destul de lucru. Imi e foarte greu sa ma motivez pentru ca editorul mi-a spus ca nu-mi poate oferi bani, ci doar cele cinci exemplare care mi s-ar fi cuvenit oricum. Cer zece doar ca sa simt am si eu ceva de spus. Ma apuc de lucru cu aceeasi cu aceeasi placere cu care spal aragazul pe care au dat in foc multe cafele, s-au prajit cirnati, s-a revarsat o budinca. La mai putin de 5 minute de locul unde stau se afla un Starbucks. Locuiesc in Belgravia, cartierul de ambasade din Londra. Am o rezidenta de o luna la Institutul Cultural Roman. Supermarketul din apropiere arata din exterior ca o parfumerie. In pub-ul Grenadier venea ducele de Wellington si, mai recent, Madonna. Harrods se afla la doi pasi. Pentru prima oara, ma bucur ca ma aflu intr-o cafenea cu interior standard. La etaj se afla niste fotoliii relativ ponosite, muzica e excelenta de fiecare data. Ajung in fiecare zi cam pe la ora 11, dupa ce imi iau micul dejun afara, la un chiosc atipic pentru aceasta zona super-posh. Din fericire, l-am descoperit destul de repede asa ca salvez ceva bani. In fata lui, de fiecare data, e coada formata din muncitorii care lucreaza in constructii, semn ca mincarea e ieftina si buna. In Starbucks, cafeaua costa aproximativ doua lire. Mai ieftin ca in Romania. Scriu bine timp de doua ore, inconjurat de japonezi, indieni venerabili cu turbane si oameni de afaceri. La ora 13, locul se populeaza brusc cu indivizi in haine de firma. O pereche de pantofii valoreaza cit toata garderoba mea. Isi iau prinzul, sandwich fad si prajitura, de obicei citind o carte sau trimitind sms-uri, si la ora 2 dispar. E o lume de Wall Street, lunecam unii pe linga altii ca niste animale din specii diferite. Imi ia cam o saptamina ca sa refac cele doua texte. Tot nu-mi plac, dar sint decente. Primul volum din Harry Potter a fost scris in Starbucks. Intr-adevar, e un loc bun pentru scris fantasy, mai ales printre fapturile non-umane din Belgravia. De citeva luni, am renuntat sa mai scriu la comanda pentru publicatii, desi era unica mea sursa de venit. Ce m-a deranjat teribil a fost faptul ca pina si singura revista care pretuieste (cel putin la nivel retoric) scrisul, Esquire, ilustratorii unui text cistiga mai mult decit autorul materialului. Cine a spus “o fotografie face cit 1000 de cuvinte”, propozitie plata devenita sloganul tuturor oamenilor incapabili sa scrie un mail, merita 1000 de semne de intrebare care fac cit un sut in cur. Cred ca e cazul sa invat sa fac poze tot mai bune.
N-am de ales.

ps
editorul care mi-a cerut textele nu a mai dat niciun semn, asa ca mi-am pierdut timpul degeaba facind corecturi in loc sa ma plimb mai mult prin londra. l-am reintilnit acum la final frontier, n-a scos nicio vorba pe tema asta.

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑