holly shit

in dimineata asta am primit o captura foto de la un amic si nu m-am putut sa nu postez si ceva complementar.

where is my nurse I need some healing

mi-am repetat textul pentru reprezentatia de astazi in incaperea de fizioterapie, cu glezna introdusa intr-un dispozitiv, ca un cap aflat intre castile audio. imi place atmosfera din clinica de recuperare. oameni foarte draguti, casa veche, tavan inalt, radio in surdina, femei prietenoase in halate albe cu o dunga portocalie la rever, curatenie, putina lume, automat de cafea. un loc safe, in care pare ca nu ti se poate intimpla nimic rau. mi-as dori sa am o camera acolo in care sa lucrez si sa ies din cind pentru un masaj cu pietre vulcanice ori la un small chat cu asistentele despre articulatii si unde se iese simbata seara.
in “no more shall we apart” – nick cave & the bad seeds, apare des cuvintul nurse.
poate de-aia e albumul meu preferat.

nimicuri fara sot

azi a fost prima zi in care am stat pe o banca (de fapt, un scaun) din cismigiu si am citit. o mama si fetita ei au patinat pe linga mine. fetita a spus “acum stiu, toate cimpurile astea sint de fapt un buchet”

piesa pe care am ascultat-o cel mai mult in ultimele zile a fost compusa in anii ’80 de adrian enescu pentru grupul stereo si remixata de andu simion si chasindub

nu credeam ca voi ajunge sa citesc pe nerasuflate o istorie a cruciadelor.

smoke

mi-am cumparat 6 pachete de de bahman kuchik, tigari de care aflasem de la mostafa. trei pachete le-am fumat in iran, pe celelalte trei le-am transformat in fum in sufrageria din shipot. desigur, sint singura persoana care are voi sa fumeze in living-room. mai am 6 tigarete: cind ultima se va stinge, se va pierde si ultima prezenta palpabila a calatoriei. in mod surprinzator si pentru mine, un fumator de duminica, datorita acestor tigari am descoperit placerea de a fuma.

ieri seara am primit un mail de la mina. ii scrisesem un mail la citeva zile dupa ce ma intorsesem in care-i spuneam ca am ajuns cu bine. ii atasasem citeva fotografii si insirasem citeva banalitati intr-o engleza simpla. nu mi-a raspuns si mi s-a parut ciudat ca o persoana care fusese atit de prietenoasa si draguta csa-si intrerupa amabilitatea din momentul in care disparusem din cimpul vizual (si continental). i-am trimis peste citeva zile o fotografie cu un pachet de bahman pus linga laptop, avind in background tapetul din sufragerie.

Dear Lorin
I was wondered by your photos. they were intersting. BAHMAN KUCHIK in your room was so funny;-). Sorry, I had postpon to answer your mails, I was so busy and I didn’t check my mail box. I miss you and I hope to get the project in Iran and I see you soon. As you know, my english is awful and OF COURSE writing is harder than speaking, so I prefer not to continue any more.Take care of yourself. I wish the best for you…:-)

casa minei era fabuloasa. un living-room gigantic in care se aflau 15 scaune si fotolii si trei mese. o plasma la care tatal ei se uita in continuu la emisiunile de pe voice of america facind tot timpul ntzz, ntzz si incercind sa-si atraga si restul familiei in dezbateri pe temele stirilor. ceilalti insa se amuzau de obicei si-l lasau sa se delecteze singur cu televizorul. n-am intilnit niciodata pe cineva atit de pasionat de ecran. cu mine se comporta foarte dragut, imi cojea fructele, ma servea tot timpul cu ceai si tigari, iar intr-o dimineata mi-a facut micul dejun. dormea pe o saltea in sufragerie, acolo unde am dormit si eu. cind am plecat spre varzaneh mi-a spus ca la intoarcere sa nu ma duc direct in teheran si sa vin din nou acasa, adica la ei. si, intr-adevar acolo eram ca acasa. mama minei imi pregatea tot ce aveau mai bun. se uita tot timpul la mine cu foarte mare drag dar, intrucit nu vorbea deloc engleza, nu aveam sa comunicam.

shoku, prietena cea mai buna a minei, care lucra la o librarie din teheran, si mama dormeau in camera minei, mama tot pe o salteluta (cred ca toti iranienii tin cel putin una in sifonier pentru posibilii oaspeti). mai exista un frate, destul de putin prezent, care avea la rindul lui o camaruta unde dormea singur. tatal dormea practic cu televizorul.

mina si shoku m-au plimbat prin esfahan intr-un pick up pe care n-o sa-l uit vreodata. cind shoku a plecat, iar eu ma intorsesem din desert, am petrecut o seara doar cu mina la bowling si in bazar. cred ca a fost cea mai placuta seara din iran, chiar daca nu comunicam foarte usor. mailul ei m-a intristat. am fost in atitea locuri in lume si am cunoscut oameni cu care am avut relatii si mai intense, dar ele s-au stins de la sine.

texturi

in sfirsit, cineva vorbeste de texturi: adran ghenie, intr-un interviu luat de luiza vasiliu in dilema

“Ştii ce s-a schimbat din anii ’80 şi pînă azi? Nu doar în România, ci peste tot în lume. S-au înlocuit texturile. A apărut o lume de suprafeţe care se spală uşor, volume de melacard, de polistiren, de termopan, de plastic, luăm chestii pe care le putem spraya şi gata. România anilor ’80 era o lume a texturilor care se spală greu, care adună praf. Dacă merg acum la Constanţa, s-a înlocuit tot, au dat geamurile vechi jos şi au pus termopane, au pus parchet melaminat în locul podelelor pe care au stat patru-cinci generaţii… Schimbarea asta de textură a lumii a dus şi la o schimbare de comportament, a felului în care arătăm, în care ne facem freza. Avem altă textură.”
mai multe aici

mushi mushi (timpenie nipona)

Mushi Mushi
timpenie nipona

Cind m-am reintilnit cu Madalina, tineam sub brat doua carti: Underground, de Haruki Murakami si Amurg de Osamu Dazai. Madalina ducea in mina o trusa de scule care arata ca un diplomat micut. N-am intrebat-o la ce-i foloseste. La un moment dat, impartisem chiria unui apartament de pe Maria Rosetti, situat intr-un bloc vechi, cu o bulina cit roata de Hummer. Cartea lui Murakami e un tom plin de marturii apartinind victimelor atentatului cu sarin de la metroul din Tokyo. Desi nu e literatura, in carte se simte mina de scriitor. Toata lumea stie ca japonezii se spetesc muncind, ca isi petrec treisferturi din viata la birou, iar in sfertul ramas fotografiaza. Declaratiile lor, adunate cu acribie reportericeasca de calitate, au multe trasaturi comune, una dintre ele fiind neomeneasca dorinta de a ajunge mai devreme la serviciu. Daca isi incep ziua de lucru la 9, se trezesc la ora 5, la 6 ies din casa, la 7.30 ajung la birou si timp de ora si jumatate se bucura de viata facind lucrurile pe care nu au timp sa le faca in cele 10 ore de munca.
Cu Madalina nu doar am locuit, dar am si lucrat impreuna la o revista jalnica de mondenitati, ultimul meu job de angajat permanent. |n orele lungi de birou, Madalina statea in fata calculatorului si incerca sa invete japoneza. |n timp ce ma uitam la filme, o auzeam repetind “mushi mushi”. si nici eu, nici ea, si nimeni din redactie nu venea vreodata cu o ora si jumatate inainte de inceperea programului.

(text aparut in revista esquire acum niste ani)

“in fond, viata nu inseamna decit sa stai intins, in convalescenta, dupa o boala veche, incurabila si recidivanta, cu pauze pe care le numim sanatate”.
jose saramago, anul mortii lui ricardo reis

glasurile rotilor de tren

m-am intors de o saptamina si o zi si, desi am interactionat cit se poate de putin cu bucurestiul, iranul e deja o naluca, la fel de indepartat ca visul de acum doua nopti. daca n-as avea tigarile bahman (kucik*, lorin, kucik, m-ar dojeni mina pentru ca eu spuneam intotdeauna cicik) din care mai am un pachet si jumatate si din care trag cu parcimonie, nimic din jurul meu, jurul meu fizic, nu-mi spune ca in urma cu zece zile eram in trans asia express, in calatoria de mai bine de trei zile dintre teheran si ankara. amintirile mele se transforma rapid in fum si ma trezesc ca scriu aici nu pentru ca-mi face placere si pentru a consemna, pentru cine? episoade pe care altfel memoria le va azvirli rapid la subsol. pe vremea cind exista revista noua literatura tineam o rubrica de calatorii intitulata, inevitabil, lorgean travel, care ma determina sa fiu mai atent la ce mi se intimpla. in timp ce ma straduiam sa scriu aici (aminind toata ziua) am primit un mai de la juliette, una dintre cele doua frantuzoaice care calatorisera prin iran prin couchsurfing care mi-a spus ca imi va trimite fotografii din tren. de cum am trecut de granita cu turcia, hijab-urile lor improvizate s-au ascuns in genti, la vagonul restaurant s-a adus bere. tinerii persani au comandat efes pilsner la micul dejun. cu gitlejuri insetate li s-au alaturat si cei doi australieni care au baut pina seara, ea reusind performanta sa-si piarda pe parcurs de doua ori portofelul. in ziua aceea am adormit fericit dupa ce jucasem carti (un fel de whist/66) iranian si cistigasem, uimindu-i pe ceilalti cit de repede am invatat ceva nou. cind ne-am despartit in gara, unul dintre ei mi-a spus you’re the king. am asistat la un battle vocal in care iranienii, care sint uimitori de muzicali, au umilit echipa occidentala, mai putin momentul cind nina a rapait ceva. am fost cit pe ce sa cint rapul din we need to talk about lorgean, mai ales ca aveam negativul la mine, dar mi-a fost lene sa merg pina in compartiment ca sa aduc tableta pierzind astfel din spectacolul muzicalo-feroviar. unul dintre cintece, un dialog intre singer si chorus, ca intr-un gospel, a devenit hitul calatoriei. mi-a ramas in minte un tip care scotea niste sunete incredibile din git, ca bretonii si cei doi australieni betivi care racneau ceva din justin bieber. *mic

carti & filme – februarie 2015

carti

1. sectiune intr-un oras bolnav – serge brussolo
2. muntele vrajit – thomas mann
3. orient, occident – salman rushdie
4. centaurul – john updike

filme

1. the turin horse (bela tarr, 2011)
2. gloria (sebastian lelio, 2013)
3. the new world (terence mallik, 2005)
4. panj e asr/at five in the afternoon (samira makhmalbaf, 2003)
5. manakamana (stephanie spray, pacho velez, 2013)
6. iran: yesterday and today (rick steves)
7. unwelcome to iran (mina keshavarz, 2013)
8. kreuzweg (dietrich brüggemann, 2014)
9. blue ruin (feremy saulnier, 2013)

10. profession: documentarist (mina keshavarz, 2013)
11. marooned in Iraq (bahman ghobadi, 2002)
12. coherence (james ward byrkit, 2013)
13. hamoun (dariush mehrjui, 1990)
14. your friends and neighbours (neil labute,1998)
15. birdman (inarritu, 2014)
16. all that jazz (bob fosse, 1979)