m-am intors de o saptamina si o zi si, desi am interactionat cit se poate de putin cu bucurestiul, iranul e deja o naluca, la fel de indepartat ca visul de acum doua nopti. daca n-as avea tigarile bahman (kucik*, lorin, kucik, m-ar dojeni mina pentru ca eu spuneam intotdeauna cicik) din care mai am un pachet si jumatate si din care trag cu parcimonie, nimic din jurul meu, jurul meu fizic, nu-mi spune ca in urma cu zece zile eram in trans asia express, in calatoria de mai bine de trei zile dintre teheran si ankara. amintirile mele se transforma rapid in fum si ma trezesc ca scriu aici nu pentru ca-mi face placere si pentru a consemna, pentru cine? episoade pe care altfel memoria le va azvirli rapid la subsol. pe vremea cind exista revista noua literatura tineam o rubrica de calatorii intitulata, inevitabil, lorgean travel, care ma determina sa fiu mai atent la ce mi se intimpla. in timp ce ma straduiam sa scriu aici (aminind toata ziua) am primit un mai de la juliette, una dintre cele doua frantuzoaice care calatorisera prin iran prin couchsurfing care mi-a spus ca imi va trimite fotografii din tren. de cum am trecut de granita cu turcia, hijab-urile lor improvizate s-au ascuns in genti, la vagonul restaurant s-a adus bere. tinerii persani au comandat efes pilsner la micul dejun. cu gitlejuri insetate li s-au alaturat si cei doi australieni care au baut pina seara, ea reusind performanta sa-si piarda pe parcurs de doua ori portofelul. in ziua aceea am adormit fericit dupa ce jucasem carti (un fel de whist/66) iranian si cistigasem, uimindu-i pe ceilalti cit de repede am invatat ceva nou. cind ne-am despartit in gara, unul dintre ei mi-a spus you’re the king. am asistat la un battle vocal in care iranienii, care sint uimitori de muzicali, au umilit echipa occidentala, mai putin momentul cind nina a rapait ceva. am fost cit pe ce sa cint rapul din we need to talk about lorgean, mai ales ca aveam negativul la mine, dar mi-a fost lene sa merg pina in compartiment ca sa aduc tableta pierzind astfel din spectacolul muzicalo-feroviar. unul dintre cintece, un dialog intre singer si chorus, ca intr-un gospel, a devenit hitul calatoriei. mi-a ramas in minte un tip care scotea niste sunete incredibile din git, ca bretonii si cei doi australieni betivi care racneau ceva din justin bieber. DSCN0146 *mic

Advertisements