Search

lorgean

tot ce conteaza in viata sint aparentele

Month

November 2015

un chibrit in noapte

ma indreptam spre o cafenea din vecinatate, in care am inceput sa merg mai des, desi inca n-am gasit locul ideal unde sa lucrez in afara casei. la iesirea din cismigiu un tip mi-a cerut un foc. de obicei nu am bricheta la mine si nu o aveam nici atunci. inainte sa zic “nu” mi-am dat seama ca in geanta se afla si chibrituri si tigari, desi in coffee factory nu se fumeaza. de cind iranieniii mi-au adus un cartus de bahman, ase pare ca am tot timpul tigari la mine. in ritmul in care fumez probabil ca o sa ma tina pina la sfirsitul anului.
era o seara calda, purtam totusi ceva pe cap. m-am trezit ca spun ca vara e mai usor sa-ti aprinzi tigara daca strecori bricheta pe sub tricou si-ti aprinzi tigara prin deschizatura acestuia. am zis asta pentru ca era putin vint. tipul a zimbit, a aprins chibritul si a protejat flacara tinind-o in spatiul gol aparut prin deschiderea cutiei.
nu mai vazusem pe cineva facind asta, mi s-a parut smart* si i-am spus-o. trebuie sa inveti sa te descurci in orice situatie, a zis el foarte bucuros ca poate sclipi in noapte.
mi-a strins mina cu entuziasm, ca unui prieten pe care nu l-ai vazut de multa vreme. nu cred ca mi-a mai strins mina cineva dupa ce i-am oferit un foc.

*englezism oribil, dar n-am gasit niciun cuvint care sa-mi para potrivit.

teatru si literatura

dimineata:

Dear Jean-Lorin Sterian,
we are sorry to confirm you that the Commission of International Cooperation of Slovene Writers’ Association has decided to decline your application for the residency for the year 2016.
We kindly invite you to apply again next year.
We wish you all the best.
With best regards…

seara

HomeFest a primit finantare de la AFCN.

probabil ca de-aia nu mai public carti

venetia, ultimul bal

duminica s-a incheiat bienala de la venetia. mi-ar fi placut sa aflu cit de decrepita si lipsita de stralucire arata giardini in ultima zi. sa vad usurarea de pe chipurile supraveghetorilor care au suferit 6 luni linga aceleasi lucrari pe care nici nu le mai percep ca obiecte de arta si care acum isi vor relua o viata pe care aproape au uitat-o.
vineri seara a fost un eveniment in punto croce unde s-au strins o buna parte dintre cei care mi-au fost apropiati in vara asta. in dimineata respectiva mi-am facut cafeaua la cafetiera, cum imi mai facusem in prima zi cind m-am intors in bucuresti. in ultimele zile reluasem legatura cu persoane intilnite acolo, chiar si cu ana, cu care nu credeam ca voi mai comunica vreodata.
mi-ar fi placut sa fiu acolo doar un weekend. cind scriu asta ma banuiesc de nesinceritate. mi-e greu sa-mi accept propriile simtiri. nu stiu cum ajuns sa fiu atit de deconectat de un loc unde am fost atit de fericit. ca si cum ar fi fost o trauma la mijloc.
parca ma fortez sa-mi ofer flash-uri fericite, in loc sa accept ca e o experienta consumata.
si ele apar, de cum inchid ochii: santa margherita, locul din arsenale unde am performat, camera mea, bucataria prietenoasa unde ascultam adriano celentano, teatrul de papusi din curte, stradutele intortocheate pe care incepusem sa le deprind fara harta, serile cu aperol si prosecco, mirosurile, cafenelele, fetzele celor cu care am petrecut, atelierul francescai, colegiul armenesc, sacosele cu sosete, vaporetto no 6 si tot asa.
nu mi se intimpla si cu alte locuri unde am calatorit.
si cu toate acestea, nu simt niciun regret ca nu mai sint acolo.

DSCN0186

daca cineva m-ar fi intrebat cum m-am simtit astazi as fi raspuns “uscat”

atentie, nu rupeti parcul!

iata ca rotile unui wolkswagen m-au dus duminica in valea corbului la lansarea unui parc* pentru copii, construit din initiativa unui grup de penticostali care mie mi s-a parut f simpatici. am asistat la pregatirea evenimentului, care a fost savuroasa, cu cei trei mc’s carora le-am uitat acum numele discutind si completind un desfasurator (pe care l-au si respectat).
publicul, format din mai bine de o suta de copii, au fost chemat sa propuna niste reguli de utilizare ale parcului (prima a fost, citez “sa nu rupa parcul”), sa-i dea un nume (de la parcul saracilor, porcilor, copiilor, lunca corbului, riul viu, tineretului s-a ajuns la denumirea comunista parcul copiilor si tineretului), si sa se implice civic. doi ponei care se alergau au calcat pe firul care alimenta statia de amplificare, asa ca vorbitorii au fost nevoiti sa se descurce fara microfon.
intre discursuri am urmarit doua numere artistice de muzica si dans, doua partide de fotbal (a cistigat cine a dat primul gol), iar la final fiecare participant a primit cite un mic, doua felii groase de piine si un pahar de pepsi.
eu am primit patru, desi n-am facut nimic, dar am barba si par un om serios, poate chiar important, mai ales ca vorbesc putin. mi s-a spus si numele la un moment dat, adica florin
12241316_449588271893530_5129758514653263139_n

12243450_449589218560102_6469593589490977863_n
au mai fost prezenti: un viceprimar, citiva adulti si membrii fundatiei pact care activeaza in domeniul social in satele din zona.
pe drumul de intoarcere am adormit in masina, ceea ce mi se intimpla f rar.
seara, m-am uitat la un film egipteam, unul cam enervant.

*un tarc cu doua leagane, o masa de tenis de beton, nefinisata, un topogan si trei balansoare, dintre care unul rupt

aici se afla un filmulet cu iulica, antrenoarea echipei de fotbal a copiilor din sat, care beneficiaza de un teren linga parc.

in sfirsit, imi realizez visul de a petrece o noapte intr-un hostel din bucuresti.
deocamdata nu mai e nimeni altcineva in jur, sint singur intr-o casa mare si confortabila, ascultind radio si citind-o pe fosta sotie a lui paul auster.
trei nopti in trei case, fuga mea din sipotul fintinilor se contureaza tot mai clar.
trei piese de teatru si un film.
senzatia ca traiesc intr-un alt oras, in care am timp. timp in care sa simt ca nu vreau sa fac nimic.
*
pina la facebook + smartphone, fotografiile reprezentau intotdeauna trecuturi, acum rasfoim, cu adesea, imagini din prezent. din prezentul altora. hai ca ma transform intr-o masina de banalitati.
pentru ca nu ma grabesc nicaieri si am rata la casa platita la zi.

perseverenta

am aplicat de patru ori

Dear Jean-Lorin,

This is the official confirmation that you are chosen to be one of the four stipendists of Krokodil’s Writer-in-residence program in 2016, in partnership with Traduki.

First of all, we need to decide which month you will be taking. Currently, free are: June, July, August, September, October, November and December.

Once we decide upon the month, we will proceed with all organizational details.

We are glad you will be our guest in 2016! Looking forward to meeting you.

Best regards,
Ana Pejovic and Vladimir Arsenijević

mavide mavi mos mavi

in autobuz, la ora 9.00, un batrin de 80 de ani a scos un sirag de guvizi prinsi in zori si i-a vindut imediat unei doamne aflata pe un rindul de scaune de vizavi. n-avea sa-i dea restul asa ca au coborit sa schimbe.

cam atit dintr-un oras aflat la malul marii.

si melodia asta pe care o auzeam peste tot in copilarie, desi acum n-am mai auzit-o deloc.

Mavi Mavi

Yıllardır bir özlemdi
Yanıp durdu bağrımda
Tam ümidi kesmişken
Onu gördüm karşımda

Mavi mavi masmavi
Gözleri boncuk mavi
Bir gördüm aşık oldum
Şu gelen kimin yarı

Hayat denen bu yolda
Yürürken adım adım
Mutluluğu ararken
Birden ona rastladım

Blue blue

All those years I missed her
She burned and stayed in my chest
While my hope was gone
I saw her in front of me

Blue blue deep blue
Her eyes were turquoise blue
I saw her once and fell for her
Whose girlfriend is the one that comes?

In this road called life
While I was walking step by step
Searching for hapiness
I suddenly met her

facebookless

o zi si o seara fara facebook. desigur, cunosc toate stirile de pe hotnews si mediafax, m-am apucat de frunzarit primele mailuri de pe yahoo (2006), dar e bine. respir.
mi-am pus ordine prin lucruri, am spalat, am vazut trei filme, am fumat tigari iraniene si, cel mai importatnt, m-am apucat de citit din prima carte folositoare lucrului la disertatia de master.
mi-e greu sa citesc neafectat fluxul continuu cu stiri, pareri, informatii, imprecatii despre nenorocirea de vineri seara cind am urmarit, stind comod in pat, un concert livestream cu dave gahan & soulsavers, fara sa am habar de ce s-a petrecut.
si, ca de obicei, in situatii care necesita prezenta, interventie, atitudine sociala, simt nevoia sa ma izolez.

Blog at WordPress.com.

Up ↑