camera cu numarul patru se afla intr-o casa memoriala. aici a locuit vjieceslav richterun cunoscut artist si arhitect croat. nu stiu nimic despre el si in general nu stiu mai nimic despre scena artistica croata. deocamdata. asa ca turul ghidat al casei tinut de curatorul locului este binevenit. incaperile de jos, transformate in galerie, nu mi se pare prea atragatoare cu exceptia unei incaperi care are ar putea fi o capela. insa ceva tresalta in mine cind urcam scarile si ajungem in fostul apartament.

am dormit prost in dimineata asta pentru ca stiam ca trebuie sa ma trezesc devreme. adica la  8.30. intilnirile programate mai de vreme de ora 12.00 ma streseaza, chiar daca in zagreb adorm devreme. dupa 45 de minute in tramvaiul 6 ajung intr-o statie cu nume duios: mandalicina. ma simt mai acasa in tramvai decit in studio-ul din muzeu.

camera e de fapt un living-room urias care a inghitit si un hol. arata ca o pagina din catalogul neckerman pe care-l rasfoiam in copilarie. doua canapele, un coltar, un fotoliu caramiziu. o masa mare, o masa mica, o masa mijlocie. si inca o masuta pe care se afla o lampa masiva. . pe una dintre ele, ghici care? se afla un platou cu fructe de ceara sau plastic. semineu pe care se odihnesc obiecte decorative. doua tablouri de richter. insusi richter intr-o forografie alb negru, inramata, ne priveste zimbind. un televizor, vechi, nemtesc. rafturile contin cartile de baza ale unui intelectual. tavanul are un design unic, din sipci imbinate. in toata incaperea predomina un pattern de patrate de texturi, striatii, culori si grosimi diferite pe care l-am regasit pina si in perdelele ferestrelor ce dau spre terasa sau in grilajul unui antic aparat de incalzit.

o casa in care totul se imbina si care, in ciuda anilor trecuti de la moartea , are ceva viata. cu siguranta, are mai multa viata decit uriasul frigider scos din priza in care locuiesc.

mai tirziu, in ziua a patra de lorgennale, pe masuta cea mai mica se vor ivi multe cani. canile vor fi umplute cu ceai. la inceput oamenii se vor aseza pe scaune si canapele apoi, la indemnul sonjei p si silviei, artistele care au propus conceptul serii, se vor aseza in cerc pe covorul blanos sau pe pernele rosii. un singur individ, usor arogant, pe nume darko, se va tine deoparte. a venit si in prima seara, cind a transformat o discutie intr-un monolog. performance-ul va incepe cu o scurta expunere despre richter, apoi povestesc cum au ajuns cartile de tarot la mine.

cartile de tarot sint obiectul de baza al acestui eveniment despre care publicul a avut asteptari ca ar putea fi o piesa de dans contemporan. dar asta e alta poveste.

The practice of It could be community is very new and because of it’s fluid form, it creates and determinates itself always from the beginning, growing from the fertile sedimentation from previous experiences.

Housing the practice in the Richter Collection, in the frame of Lorgennale, gave the practice an interesting layering of contextualization, since Lorgennale is the festival in livingrooms, and our space was a memorial apartment of a dead artist and his wife, in other words, a simulation of a livingroom. So everything what was going on in the room became in a way fictionalized, like if it hanged in a certain crack in time continuum, and yet it consisted of happening in the real time.

This specific atmosphere in the room was hard to nominate, but somehow there was a feeling that everybody it the room was very aware of the twist in time, space and meaning. This gave us a very unexpected, yet strong feeling of connection with the group, like we all have had been part of an experimental east-European movie. (silvia marching & sonja pregrad)

mi-am inceput seara lipsit de energie, chiar daca am baut pe drum un redbull. nu de redbull am insa nevoie, ci de human touch. cele 4 luni petrecute in singuratate m-au programat in flight mode – sint functional, dar n-am semnal. de fiecare data cind ajung in alcatrazagreb si inchid usa dupa mine simt o bita dupa ceafa care ma arunca in par. si acolo ramin in restul timpului..insa ceva se intimpla in sufrageria lui richter si ma energizez. ajung sa vorbesc chiar despre dora, primul meu psihoterapeut, pe care am cautat-o anul asta si am descoperit ca a murit. mi s-a parut nefiresc ca si healer-ii mor. mai vorbesc si altii despre moarte, insa fara morbiditate. numai darko se opune directiei inspre care se duce seara, sub privirile blinde ale fostului stapin al casei.  dar nu mai mai enerveaza, chiar daca e singurul din public care nu a adus in loc de bilet un obiect pe tema home. postura lui de gica contra contribuie benefic la dramaturgia serii. la sfirsitul performance-ului am semnal din nou.

dupa ce cobor din taxi si descopar ca in msu e o petrecere de firma. intru ca la mine acasa, ma indrept direct spre mesele cu mincare si-mi umplu farfuria fara ca macar sa-mi dau jos haina. mai beau un whisky cola si ma tirasc catre raftul de la etajul doi al frigiderului.

Advertisements