smoke

mi-am cumparat 6 pachete de de bahman kuchik, tigari de care aflasem de la mostafa. trei pachete le-am fumat in iran, pe celelalte trei le-am transformat in fum in sufrageria din shipot. desigur, sint singura persoana care are voi sa fumeze in living-room. mai am 6 tigarete: cind ultima se va stinge, se va pierde si ultima prezenta palpabila a calatoriei. in mod surprinzator si pentru mine, un fumator de duminica, datorita acestor tigari am descoperit placerea de a fuma.

ieri seara am primit un mail de la mina. ii scrisesem un mail la citeva zile dupa ce ma intorsesem in care-i spuneam ca am ajuns cu bine. ii atasasem citeva fotografii si insirasem citeva banalitati intr-o engleza simpla. nu mi-a raspuns si mi s-a parut ciudat ca o persoana care fusese atit de prietenoasa si draguta csa-si intrerupa amabilitatea din momentul in care disparusem din cimpul vizual (si continental). i-am trimis peste citeva zile o fotografie cu un pachet de bahman pus linga laptop, avind in background tapetul din sufragerie.

Dear Lorin
I was wondered by your photos. they were intersting. BAHMAN KUCHIK in your room was so funny;-). Sorry, I had postpon to answer your mails, I was so busy and I didn’t check my mail box. I miss you and I hope to get the project in Iran and I see you soon. As you know, my english is awful and OF COURSE writing is harder than speaking, so I prefer not to continue any more.Take care of yourself. I wish the best for you…:-)

casa minei era fabuloasa. un living-room gigantic in care se aflau 15 scaune si fotolii si trei mese. o plasma la care tatal ei se uita in continuu la emisiunile de pe voice of america facind tot timpul ntzz, ntzz si incercind sa-si atraga si restul familiei in dezbateri pe temele stirilor. ceilalti insa se amuzau de obicei si-l lasau sa se delecteze singur cu televizorul. n-am intilnit niciodata pe cineva atit de pasionat de ecran. cu mine se comporta foarte dragut, imi cojea fructele, ma servea tot timpul cu ceai si tigari, iar intr-o dimineata mi-a facut micul dejun. dormea pe o saltea in sufragerie, acolo unde am dormit si eu. cind am plecat spre varzaneh mi-a spus ca la intoarcere sa nu ma duc direct in teheran si sa vin din nou acasa, adica la ei. si, intr-adevar acolo eram ca acasa. mama minei imi pregatea tot ce aveau mai bun. se uita tot timpul la mine cu foarte mare drag dar, intrucit nu vorbea deloc engleza, nu aveam sa comunicam.

shoku, prietena cea mai buna a minei, care lucra la o librarie din teheran, si mama dormeau in camera minei, mama tot pe o salteluta (cred ca toti iranienii tin cel putin una in sifonier pentru posibilii oaspeti). mai exista un frate, destul de putin prezent, care avea la rindul lui o camaruta unde dormea singur. tatal dormea practic cu televizorul.

mina si shoku m-au plimbat prin esfahan intr-un pick up pe care n-o sa-l uit vreodata. cind shoku a plecat, iar eu ma intorsesem din desert, am petrecut o seara doar cu mina la bowling si in bazar. cred ca a fost cea mai placuta seara din iran, chiar daca nu comunicam foarte usor. mailul ei m-a intristat. am fost in atitea locuri in lume si am cunoscut oameni cu care am avut relatii si mai intense, dar ele s-au stins de la sine.