n-am mai fost un budapesta din vremea cind mergeam la pepsi sziget festival.
cum biletele directe spre zagreb sint destul de scumpe si nici nu ma graveam sa ajung acolo, o escala prin budapesta mi s-a parut o idee buna.
am plecat duminica dimineata. ca de obicei, nu pot sa adorm inainte de un zbor dimineata.
vorbisem cu un tip de la uber sa ma ia, dar m-am gindit ca doarme la 6 dimineata asa ca n-am insistat si am chemat alt uber.
in avion am adormit ca nu tin minte nimic.

ma fascineaza masinile de aeroport. sint micute, adaptate la spatiu. ma intrebam in gluma daca e vreo posibilitate ca sa se ciocneasa vreodata.

am primit raspuns la aceasta intrebare.
autobuzul din fata a frinat ca sa nu intre intr-un avion care nu rula pe pista.
autobuzul nostru a intrat in el. nu stiu ce viteza auveau. 30? 50? habar n-am.
cert e ca am resimtit puternic socul. e greu de descris cum se simte ciocnirea a doua masini, dar e ceva foarte brutal. ca un os rupt. un os foarte mare.

soferul a luat-o razna. nu prea am vazut pe cineva atit de panicat. un italian, panicat din nastere, luat ciocanul si a spart geamul unei usi, desi nu era necesar.

ppentru ca ma aflam pe scaun n-am patit nimic, dar citiva calatori s-au lovit destul de grav. cel mai mult m-a marcat un tip care se afla intins pe podea, cu fata stropita de singe, privea in gol cu o resemnare sfisietoare. sint sigur ca fost ok dupa ce l-au luat cu ambulanta.

in drumul spre zagrebauzit niciodata zgomotul unui os rupt. a

Advertisements