pentru prima oara, ieri am avut o vizita de studio. cei sapte studenti de la academia de arte din stuttgart au reusit cu greu sa incapa in camera mea, nu pentru ca ar fi mica, ci pentru ca jumatate din podea e acoperita cu obiectele strinse in timpul lorgennalei. cind au plecat au parut entuziasmati si am ramas si eu in starea asta pentru o vreme. atit de entuziasmat incit am ascultat, in premiera, un album afroman. cu citeva zile in urma s-a intors si s., dar n-am reusit (si nici n-am incercat) sa ne (re)conectam, chiar daca acum stam pe acelasi palier. acum doua saptamini, cind i-am descoperit numele pe fosta mea usa am fost foarte emotionat, insa prezenta ei fizica a anulat emotia. iar sentimentele au ramas in zagrebul cel intunecat.

s-a reintors si farzin, australianul-iranian new yorkez, cel mai sweet asshole pe care l-am intilnit vreodata. am jucat tenis si intr-o ora a cazut la podea de doua ori, ca si cum ar fi de cauciuc. dima e in berlin, jasmin in augsburg, havin si helen sint reintorsi de mult in state si se vor casatori in curind, hasan nu apare decit cind e dima pe aici. insa nimeni nu e de neinlocuit, sint suficienti de multi oameni aici ca lipsa cuiva sa nu afecteze decit pe cei cu care a avut legaturi apropiate si pentru scurta vreme. locul asta e cameleonic, isi schimba energia de la zi la zi.

cum imi sta in fire, am inceput sa lucrez la un performance despre plecarea de aici si despre plecari in general. se numeste betwixt and between. cum e posibil ca solitude sa fie ultima mea rezidenta (n-am mai aplicat nicaieri de mai bine de un an) simt nevoia sa marchez conditia asta de vagabond. prima mea rezidenta a fost la ICR Londra in 2009, se fac opt ani de cind ratacesc dintr-o tara in alta, dintr-un proiect in altul.

 

IMG_9824

Advertisements