desi, din cite stiu, radu tudoran n-a mai iesit din tara dupa 1945, in 1975 publica “acea fata frumoasa” un roman in care personajul lui se plimba cu automobilul prin toata europa. mai toate personajele lui pricipale sint calatori, insa acesta e doar calator, cel putin pe parcursul romanului de care m-am re-apucat la solitude. citisem citeva pagini in bucuresti unde am realizat ca nu e momentul pentru lecturi vetuste.  oricum, in bucuresti n-am citit mai nimic cu exceptia unei carti de poezie imprumutate. ultimele doua luni s-au scurs intr-un mis-mas alcatuit dintr-un serial SF, intilniri amoroase fara tandrete si jocul heroes, la care ma intorc de fiecare data cind nici mintea nici inima nu-si gasesc ocupatie.

cind am redeschis “acea fata frumoasa”, personajul tocmai ajunge in stuttgart, pe rosenstrasse, unde am ajuns si eu alaltaieri. el sta la un hotel, pe nume Rose, eu am vizitat o casa care se afla citeva strazi mai incolo. imi plac coincidentele tocmai

IMG_3882

pentru ca nu cred in semnificatiile pe care le dau altii. m-a surprins doar descrierea unui aspect al orasului, valabil si acum.

“Pe multe strazi, in apropierea garii, artere importante ale orasului, se fac sapaturi pentru metrou, escavatii enorme.”

din pacate, stuttgartul e un imens santier si acum, in 2017, mai ales in apropierea garii. in dimineata asta, l-am vazut pentru prima oara cum arata in zori, dupa o petrecere intr-un bar unde au pus muzica niste prieteni palestieni. la 5 dimineata ne-am delectat cu cartofi prajiti intr-un kebap place, am ajuns apoi intr-o galerie de arta unde se cinta timp de 24 de ore, apoi ne-am intors acasa cu primul autobuz.

n-o sa fiu niciodata fan stuttgart, dar incepe sa devina un loc din biografia mea.

Advertisements