12 ore pina in stuttgart pentru o petrecere de ramas bun. nigt-bus trip, forest trip, party-trip. pe drum am zimbit tot timpul. la 6.30 dimineata aproape ca dansam in autogara din munich. aproape ca dansam si in statia de 92 din feursee unde mi-am cumparat o doza de venezian spriz la ora 11 dimineata. cind am ajuns in Solitude doza era goala, iar eu stateam in fata castelului incercind sa realizez ca sint acolo in carne si oase. mai tirziu aveam sa dansez imbracat intr-un kimono de gheisa, simtindu-ma ca si cum ar fi fost petrecerea mea.

totul era neschimbat, doar ca acum era iarna. de cum am intrat inauntru, omul practic care salasluieste in mine si-a pus rufele la spalat si abia apoi mi-am semnalat prezenta.  dupa-amiaza, fara sa fi dormit deloc, am pornit la o plimbare prin padure care a durat trei ore in loc de una singura, cum ne prograsem. cind ne-am intors era deja intuneric. eram 8, the infamous 8. nu stiam decit o persoana. padurea si nu doar ea, ne-a oferit un trip: parca inaintam printr-un tablou impresionist, conturul  difuz copacilor, siluetele estompate ale celor din fata, cararea care parea ca duce spre niciunde pe care ne miscam fara sa percem miscarea.

si party-ul a continuat in aceeasi nota.

cindva pe la 3 dimineata m-am trezit. din acel moment am fost super lucid in urmatoarele zile. am vazut Solitude ca un loc minunat, dar totusi un loc. un loc care isi are viata lui la fel de intensa indiferent de cine-l populeaza. desigur, asta e un truism, dar cind il experimentezi capata cu adevarat intelegere. am avut acel sentiment al plimbarii printr-un cimitir, cind tovarasia celor dusi iti tempereaza toate tinjelile. cei pe care i-am reintilnit erau umbrele celor cu care petrecut cindva. si eu eram o umbra pentru ei, mai ales ca ei isi traiau emotiile ultimelor zile.

15194429_10207365923493605_5623720750542140452_o

m-am intors vindecat.

Advertisements