cind am ajuns in ljublijana a inceput sa ploua. eram atit de bucuros ca am plecat din zagreb ca nici ca mi-a pasat. dupa ce am insfacat o harta din gara,am luat-o la pas spre hostelul celica. e greu sa te ratacesti in ljublijana. de asemenea, e greu sa obosesti in ljublijana fiindca orasul e foarte mic. insa, spre deosebire de orasul meu natal, constanta, care e tot mic, e foarte frumos. si nu frumusetea aia bibilita, elvetiana sau austriaca.

hostelul, situat intr-o fosta inchisoare militara, e un fel de oaza hippy. pentru 21 de euro  am impartit pentru prima oara in viata camera cu o japoneza si alti 3 oameni cu care nu prea am comunicat. japoneza nu s-a dezlipit de ecranul telefonului, iar dimineata, dupa ce a facut galagie (infernala, desigur, ca toate galagiile) a disparut spre alta capitala.

mi-a luat cam doua ore ca sa mi se para ca stiu orasul. pe seara am ajuns la un event al festivalului City of Women, acesta fiind si pretextul deplasarii in slovenia. m-am intors la hostel si am dat peste trupa amala, care performa in lounge intr-o versiune mai rock. si asa s-a dus prima seara.

 

a doua zi am devenit turist, postura care, desi calatoresc destul de mult, mi-e foarte indepartata. mi se pare imposibil sa nu-ti placa ljublijana. m-am plimbat alene, fara harta. la prinz am mincat o supa groasa de varza cu cirnati, care m-a indreptat spre parcul tivoli unde mi-am facut siesta. intre timp am vizitat muzeul de arta moderna unde am executat un starshitting. dupa ce am mai facut citeva fotografii din ceea ce pare a deveni un nou proiect, am degustat o delicioasa prajitura cu portocale intr-un loc numit cacao, alaturi de nina si kent. ultima oara ii intilnisem din intimplare in timp ce incercam din greu sa las o soseta la pavilionul statului singapore de la bienala de la venetia.

in tivoli park, dupa ce m-am ridicat de pe banca unde zacusem linistit jumatate de ora, un domn care semana cu andy warhol si avea un baston ca al lui andrei cadere mi-a cerut voie sa se aseze pe locul meu. am purtat o scurta si amuzanta conversatie.

seara am vazut un performance despre identitatea europeana intr-o veche fabrica de energie electrica. mi-am terminat seara citind camil petrescu.

in urmatoarea dimineata am vizitat muzeul de arta contemporana (in cel din zagreb, in care locuiesc, n-am ajuns inca sa-i vad colectiile ) unde am dat peste desene de perjovschi si video-uri de paul neagu si grigorescu. sa fie din vina artei, pentru ca n-a existat intentie, dar s-a intimplat un starshitting II.

scriu toate acestea intr-un autocar care ma duce spre orasul osijek. ce caut acolo? imi vine in minte o faza din seinfeld, cind elaine gaseste in cutia postala o invitatie la o nunta in india si pufneste, “yeah, sure, India, I’m going to India…”

Advertisements