vineri am refacut pentru o seara dilletant gathering. n-a fost in niciun fel. n-am simtit niciun fel de entuziasm, dar nici tristete. m-am hotarit sa-i las chitara bas lui edi, ceea ce  inseamna sfirsitul asumat al unei epoci. cita vreme mai statea la capatul patului imi oferea speranta ca ma voi reapuca, cine stie cind, sa invat sa cint. am cumparat-o in 2012, am invata sa deschifrez o partitura de pe net. in loc sa rog pe cineva sa-mi dea lectii, mi-am cumparat o carte ramasa nefolosita. pina in 2014 am tot facut jam-session-uri. in perioada aceea chiar credeam ca o sa ajung sa fac ceva cu muzica, ca o sa ne transformam intr-o formatie. n-a fost sa fie, nu pentru mine. o iau ca pe un semn de maturitate. probabil ca pasiunea pentru muzica se va reflecta doar in performance, cum a ajuns si sahul.

*

in seara asta am ajuns in studioul meu ciudat din muzeu de arta contemporana din zagreb. timp de trei luni voi locui aici singur si am nevoie urgenta de o strategie de supravietuire.

Advertisements