pe despota stefana, un bulevard despre care mi s-a spus ca a fost unul dintre cele mai poluate strazi din belgrad, se insira frizerii, patiserii cu aspect comunist, croitorii, cofetarii, fast-food-uri. din loc in loc sint oameni in virsta care repara pantofi, vind legume si nimicuri. cu exceptia cafenelelor, magazinele arata ca dintr-o fotografie de la sfirsitul anilor ’90 din romania. centrul vechi nu e departe si pare mai decent si mai putin cool decit cel bucurestean. daca ar fi renovat, ar putea fi renovat spectaculos.

totul arata familiar, apartamentul in care locuiesc, blocul, strazile, autobuzele vechi (am mers cu unul care avea scaunele din placaj), hainele si fetzele oamenilor. sint suprins de fiecare data ca nu le inteleg limba, cu exceptia “da” si “haide”.
prajiturile si pleskovitsa sint delicioase. se simte si ceva cocalarie, dar pare mai putin evidenta ca pe tarimurile noastre. din nefericire, mega image e prezent si aici, desi sub alt nume.

dupa hidosenia de Stuttgart, orasul-mall, Belgradul e un balsam. unul batrinesc, o alifie facuta in casa. e un loc bun de retragere dupa explozia emotionala din Solitude. cred sint norocos ca am ajuns aici si nu direct acasa, in lumea reala. acum doi ani imi cautam un loc unde sa locuiesc pentru o perioada, departe de bucuresti, de proiecte si responsabilitati. ar fi trebuit sa vin aici. daca nu ar fi aplicatia la PhD la care inca mai completez si care ma obliga sa vin in Romania, chiar as fi complet fericit.
am sosit in Belgrad pe o cale incurcata:
1. autocar de noapte din stuttgart. am avut noroc si gasit un loc bun, linga cea de-a doua usa, asa ca mi-am putut intinde picioarele si am dormit relativ decent pina la 7 dimineata, cind intram deja in italia, printr-o zona spectaculoasa vizual. pe la 8 am oprit in verona, apoi am mers intins pina in 2.venetia, la tronchetto, und enu mia ajunsesem pina atunci. m-am vazut cu larisa in piazzale roma. de acolo am tiriit nitel bagajele pina am ajuns intr-o zona mai putin turistica, pe linga tre ponti, locul unde fusese turnat un film cu adriano celentano pe care il vazusem amindoi. am baut o cafea, am fumat o tigara (din nefericire, chiar am devenit fumator), am mincat doua tramezzini si ne-am povestit verile. la ora 12.10 eram in aeroportul marco polo, citeva ore mai tirziu eram intr-un aeroport din 3. istanbul si citeva ore mai tirziu ajungeam in 4.belgrad de unde m-a luat o masina. pe drum i-am vorbit milenei numai despre solitude, cerindu-mi scuze ca n-am de gind sa ma opresc.

cred ca s-a facut o saptamina de atunci.
dupa doua zile in care m-am indopat cu filme, am dormit si am citit, am iesit la o cafea cu vladimir si, cu exceptia skype-urilor cu Saadia, n-am mai vorbit cu nimeni. si ma simt bine asa.img_2401

Advertisements