se fac ceva ani de cind las piese de imbracaminte si incaltaminte in locurile de care am fost legat sentimental. dupa experientele verii ar fi trebuit sa-mi las intreaga garderoba la Solitude.

dupa ce am agatat vechii mei pantalonii scurti de care am fost destul de atasat de balustrada cladirii in care mi-am petrecut printre cele mai frumoase luni din viata m-am grabit spre scarile unde aveam sa beau ultima cafea cu martin, rasha si dima. in ultimele zile facusem multe lucruri pentru ultima oara si simteam nevoia sa marchez situatia asta. de fapt, nu ma puteam abtine. eram mahmur si tulburat dupa ultima noapte in care nu reusisem sa ma misc din coltul meu, in timp ce pentru ceilalti era doar o alta noapte de petrecere. martin ma surprinsese facindu-le poze. cineva din biroul aflat la parter m-a intrebat foarte politicos daca nu cumva sint ai mei. probabil ca ma vazuse atirnindu-i. am negat nonsalant, spunind ca doar i-am fotografiat. dupa masa de prinz, ultima si ea, am jucat o ultima partida de tenis. am cistigat desi cred ca adversarul meu juca mai bine, dar cred ca s-a produs complexul Assaf de care am suferit si eu. un alt domn din staff m-a intrebat, foarte politicos de asemenea, daca stiu ceva despre acei pantaloni. deja devenise amuzant, pentru ca, de obicei, obiectele lasate dispar in citeva minute. asta e si intentia, sa marcheze o disparitie. in noaptea respectiva, cind a ajuns inapoi la Schloss, Saadia mi-a spus ca erau inca acolo. la fel si a doua zi. si ca se vorbea despre ei.

IMG_2384

poate ca ar trebui sa ma opresc cu acest proiect, are deja destul material. si poate ca nu dispar atit de usor din memoria locurilor si oamenilor.

Advertisements