tot evitind sa continui cu scrisul  la scenariu, am inceput sa caut prin foldere mai vechi de zece ani. asa am descoperit acest minunat reportaj din 2003 de la sziget festival despre care nu mai stiu daca a fost publicat undeva. deja nu mai lucram la playboy si inca nu incepusem munca la highlife, deci ar putea fi primul meu articol de freelancer. am si poze pe undeva, dar mi-e lene sa le caut. recitindu-l, mi s-a facut chef sa ascult fun lovin’ criminals , asa ca mi-am tras rapid ultimul album, cit si un best of de remixuri.

ce s-a intimplat la festivalul sziget in 2003

Acum 11 ani, Sziget era un fel de festival al berii, doar că se bea Pepsi. |n scurtă vreme a devenit cea mai importantă manifestare de gen din Europa de Est și la fel de cunoscut ca suratele sale: T în the Park, Roskilde, Glastonbury  sau Meltdown. |n 2003, trei lucruri au ieșit în evidență: cele două zile și jumătate de ploaie neîntreruptă care au periclitat, la un moment dat, organizarea ediției viitoare,  recordul de 62.000 de plătitori din seara Moloko/Apocalyptica și intrarea în cartea recordurilor prin realizarea celei mai mari picture circulare realizate cu ajutorul a mii de insulari.

Cu un an în urmă, imaginea festivalului a fost cea a unui tînăr făcînd stage-diving. |ncepînd cu acestă ediție stage-diving-ul a fost interzis, dar  fenomenul nu a putut fi stopat doar prin simpla interdicție. Cei prinși au fost scoși din zona scenei, iar dacă repetau acțiunea, li se tăia brățara de acces, fiind siliți să părăsească insula. Ca și altădată, cunoscătorii au așteptat să cumpere biletul pe toată săptămîna de la cei care îl vindeau neoficial la intrare, realizînd astfel economii importante. Mai mult de o mie de oameni de ordine, vizite ale ministrului tineretului, sportului și turismului, prezența a zeci de fundații culturale și medicale, 2000 de acreditări de jurnaliști, mai mult de 50 de sponsori, dovedesc că festivalul s-a transfomat într-o industrie profitabilă. Pentru prima oară, organizatorii (printre care se află și un roman, Dan Panaitescu) au pus la dispoziție un chioșc unde s-au predat noțiuni de limba maghiară. No comment!

Primele două zile au însemnat multă ploaie. |n deschidere, la Shaggy, organizatorii se bazau pe prezența a 55 de mii de spectatori, dar n-au fost decît 40. Marea lor majoritate s-au bucurat de excepționalul concert al lui Ibrahim Ferrer, care și-a adus cu el jumătate dintre locuitorii din satul natal, astfel că pe lîngă bătrînul cubanez mai țineau cîte un instrument în mînă vreo 18 persoane care au fost prezentate cu lux de amănunte. |n rest, lumea s-a adăpostit pe unde i-a prins ploaia și primele butoaie cu bere Aszok și Dreher au început să fie deșertate.

Cea de-a doua zi a însemnat Lamb. Deși a plouat pe tot parcursului concertului, solista Louise Rhodes a fascinat pe toți curajoșii rămași să înfrunte apa. |ntr-un final, cea care a cedat a fost tot ea, căci unele probleme mai vechi cu vocea au împiedicat-o să termine cîntarea. Pînă la momentul  Patty Smith, a fost o reînviată o scenă celebră de la Woodstock, cea în care zeci de oamenii se bălăcesc în noroi. Ca și acum 30 de ani, indivizi au plonjat și dansat goi în bălți spre încîntarea fotografilor. Un pic mai rigizi datorită crustei formate, s-au aliniat apoi în rîndul publicului care a ovaționat-o pe Patty Smith, aflată pentru a doua oară la Sziget, de data aceasta în cel de-al treizecilea an de carieră. |n cortul de house, Porges Party Arena, a frecat platanele englezul Emerson, anunțînd nopțile încinse care aveau să vină.

Ziua a treia a fost tipică pentru atmosfera festivalului. Trupele care au evolut la scena principală au atras același tip de fani, ai muzicii electronice cu diverse influențe: Dreadzone, ungurii de la Neo, Asian Dub Fundation și, cap de afiș, Morcheeba. La Porges, DJ-ul cu dinți de aur, Goldie, a dat drumul la drum’n bass la tot poporu’.

Undeva, în cortul unde-și dădeau întîlnire persoanele de orientare homosexuală, au performat fetițele de la Pops, dar am promis că am să scriu numai de bine. A fost prima zi uscată și toți cei de pe insulă și-au adus aminte că nu au venit doar să asculte muzică. Pentru că pe insulă poți să faci orice: să joci fotbal de masă, fotbal cu piciorul, fotbal pe teren gonflabil plin cu apă și fotbal pur și simplu. Poți să faci bunjee-jumping, să urci într-un balon, să joci țintar cu piese uriașe, să pescuiești pești de lemn, să mănînci de spargi specialități lactate Milli (chiar și griș), langoș, gyros și pîine unsă cu untură și boia. Poți să-ți faci tatuaje, piercing, să-ți cumpere viniluri vechi, țoale militare, încălțăminte Converse, pareuri sau pur și simplu să zaci în iarbă uitînd că există undeva un oraș de beton care să te consume, la dejun, prînz și cină.

O zi mai încolo, am dat pe la scena Wan2, unde performau cei de la AB4. Deși eram numai romani prin jur, au preferat să cînte numai în engleză. Chiar dacă au făcut-o bine, aș fi vrut să aud “|n hol”. La una dintre terasele de lîngă Wan2 se servea absint. Eram mort de curiozitate să gust așa ceva și am dat o sumă bunicică (500 de forinți – aproape 3 Euro) pe un păhărel minuscul unde se găsea un lichid de culoarea spirtului și aproape la fel de tare în grade. Cît despre gust… e suficient să spun că n-a mai urmat al doilea pahar și m-am întors la amestecul tradițional de pepsi cu vin roșu. Am încercat și în Romania combinația, dar mărturisesc că nu are deloc același gust. Pe seară, Panjabi MC a dezămăgit punînd discul și hitul de două ori într-o singură oră, în schimb Moloko a reușit să strîngă cei mai mulți spectatori veniți la festival de-a lungul timpului (11 ediții), adică vreo 62.000. Irlandeza Roisin a dat totul din ea: a dansat, s-a tăvălit pe scenă, a dialogat cu publicul. Pe scena de heavy-metal, finlandezii de la Apocalyptica au dat o lecție de rock performat la… trei violoncele. Cel mai mare success le-au avut interpretînd în variantă classică piese Metallica, cărora publicul le știa versurile.

Cea de-a cincea zi a fost una a relaxării totale. Am tras un somn în cortul de ambiental, după ce am băut un bizar ceai thailandez. M-am trezit la timp ca să prind conferința de presă Fun Lovin Criminals. După ce Huey s-a jucat cu jurnaliștii ca un motan cu motoceii și am reușit să fac o poză chinuită cu el, abia așteptam concertul. {i nu am rămas deloc dezamăgit fiindcă the wittiest, funkiest and coolest band in the world au prestat excepțional. Din păcate, curiozitatea m-a făcut să dau o tură la Wan2 unde niște austrieci pe nume Bauchklang performau toate stilurile de musică fără a utilize vreun instrument, folosindu-se doar de gură. Erau beton, dar astfel am pierdut două piese Fun Lovin Criminals care-mi plăceau foarte mult: Scooby Snacks și Love Unlimited, pe care am fredonat-o cu ciudă cîtă vreme am rezistat la show-ul lui Armand van Helden din Porges Party Arena.

Ziua rock-ului a început cu H-Blocks pe scena principală și cu spaniolii de la Cadaveres de Tortugas la Hammer World. Deși o organizatorii anunțaseră că recordul de spectatori fusese bătut într-una din serile precedente, marea de oameni din fața scenei unde urma să evolueze Slayer m-a făcut să realizez în ungurii sînt încă mari consumatori de rock dur. Am asistat la un show impecabil ca sunet, fără efecte speciale, care a produs valuri printre spectatorii care-și fluturau pletele. Ultima piesă am ascultat-o de pe terasa Milli, la un orez cu lapte cu Gianiny, managerul de la Paraziții, după care am fugit spre arena unde se produceau alți grei ai metalului, Testament. Pe marea majoritate a romanilor de pe insulă i-am găsit la Cinetrip, la concertul Nemos, trupă alcătuită din DJ Vasile și Mara. Paul van Dyck a pus punctual pe i într-o seară care a început în rifuri de chitări și s-a terminat în scrîșnit de platane.

Au anulat de două ori conferința de presă. Au lăsat publicul să aștepte cincizeci de minute. Au cîntat mai puțin cu o jumătate de oră. Cu toate astea, concertul lor rămîne reperul pentru ediția 2003 Sziget Festival. Massive Attack rules. Cu un bas bătrunzător, un background aiuritor și o selecție genială a pieselor, Massive Attack a răscolit audiența hipnotizată. A fost un final excelent pentru festival. |n urma zecilor de mii de oameni au rămas tot atîtea pahare de unica folosinta care au transformat zona într-un cîmp de plastic alb. A doua zi, la prînz, nu mai era nimic. Nici măcar scena.

Advertisements