stind in bucatarie, alaturi de cele trei fete care locuiesc acum in ca’raibi (ca e o particula folosita des in venetia, o contractie de la casa, in acest caz fiind utilizata ironic), sint inca strabatut de un puternic sentiment de irealitate. sporovaitul lor in italiana, risetele, cintatul, exclamatiile (fantastico!) ma propulseaza intr-un reality show intitulat “italian life-style”.
alaltaieri am mers la lido cu colegele de la galeria icr. intrucit am ajuns tirziu, am stat pina s-a inserat. cum nu sint un animal marin care tinjeste trei anotimpuri dupa scaldat, am facut o singura baie. in rest am stat tolanit pe cearsaf si, in mod curios, nu m-am plictisit. poate pentru ca, probabil, am facut niste fotografii cu inalt continut artistic. la intoarcere se stirnise un pic de agitatie pe mare. pontonul tresalta, soarele se stingea, era ceva exciting in aer. drumul pina spre casa a fost magic, venetia in amurg intr-un vaporetto care tresalta sub valurile care ne stropeau fara violenta, ca niste labe de leu care ating usor, doar ca sa nu uiti ca in spatele pernutelor sint ghiarele taioase.
dupa o vizita neasteptata, ieri m-am trezit obosit si incapabil sa ma concentrez. am vizitat doua pozitii, cele mai apropiate de santa margherita si m-am intors sa ma culc.
consider ca somnul la prinz, urmat de cea de-a doua cafea a zilei, e unul dintre marile cadouri ale vietii. cu sacosa plina de sosete, inclusiv una speciala, cu valoare sentimentala, am iesit mai tirziu, decis sa bifez cit mai multe de pavilioane. la cel al thailandei n-am putut sa fac nimic, era prea plin de lume (se afla situat in incinta unui bar) si nici nu ma atragea foarte tare. cel al belarusului se afla intr-o incapere mica, cam cit living-room-ul meu din shipot (daca acesta nu s-o fi micsorat intre timp). inauntru se afla citeva desk-top-uri cu cinci cataloage cu printuri. un sistem digital in care te inscrii iti permite sa dai feedback la ce ai vazut. cataloagele contin fotografii din regiunea belarusului facute de rusi si de germani in perioada primului razboi mondial. am petrecut inauntru aproape jumatate de ora, incercind sa prind momentul in care sa las soseta intre pagini, ca un semn de carte.
ma intreb daca a fost gasita de custode sau de urmatorul vizitator care a a crezut ca apartinuse vreunui combatant german. am iesit de acolo foarte incintat de mine insumi, asa ca am zburat spre pavilionul noii zeelande. de acolo am trecut la andorra si, in drum spre casa am agatat o soseta de candelabrul din palazzo unde se efla o expozitie de sean sully.

Advertisements