duminica trecuta am ajuns la tirgul SF final frontier. am revazut oameni pe care nu-i mai intilnisem de ani buni, mi-am bagat nasul printre carti (scumpe), am ascultat citeva cuvintari, am primit un sebastian corn, mi s-au cerut doua povestiri pentru almanahul anticipatia (as fi donat litri de singe acum 20 de ani pentru asta) si, intr-un final, am ajuns in epic, localul pe linga care trec de fiecare data cind jucam in underworld. duminica asta o sa ajung in brasov la un party sf (de cind n-am mai parasit bucurestiul pentru o petrecere?) oras in care mergeam frecvent in studentie. scotocind printre articole, am descoperit unul legat de SF, scris in vremea in care eram in rezidenta la icr londra, una dintre vechile mele lamentatii legate de traiul din scris.

scriitor (temporar) de starbucks

Am tot tras de mine ca sa corectez doua texte vechi aparute in niste antologii SF & Fantasy acum 6,7 ani. Se vor republica acum intr-un singur volum si, din fericire, am fost intrebat daca vreau sa le revad. Le-am citit cu amaraciune si jena. Unul e total abstrus, mi-e greu sa-i urmaresc firul epic, celalalt e doar prost scris. E clar ca trebuie rescrise in intregime. Cum au mai mult de zece pagini fiecare, e destul de lucru. Imi e foarte greu sa ma motivez pentru ca editorul mi-a spus ca nu-mi poate oferi bani, ci doar cele cinci exemplare care mi s-ar fi cuvenit oricum. Cer zece doar ca sa simt am si eu ceva de spus. Ma apuc de lucru cu aceeasi cu aceeasi placere cu care spal aragazul pe care au dat in foc multe cafele, s-au prajit cirnati, s-a revarsat o budinca. La mai putin de 5 minute de locul unde stau se afla un Starbucks. Locuiesc in Belgravia, cartierul de ambasade din Londra. Am o rezidenta de o luna la Institutul Cultural Roman. Supermarketul din apropiere arata din exterior ca o parfumerie. In pub-ul Grenadier venea ducele de Wellington si, mai recent, Madonna. Harrods se afla la doi pasi. Pentru prima oara, ma bucur ca ma aflu intr-o cafenea cu interior standard. La etaj se afla niste fotoliii relativ ponosite, muzica e excelenta de fiecare data. Ajung in fiecare zi cam pe la ora 11, dupa ce imi iau micul dejun afara, la un chiosc atipic pentru aceasta zona super-posh. Din fericire, l-am descoperit destul de repede asa ca salvez ceva bani. In fata lui, de fiecare data, e coada formata din muncitorii care lucreaza in constructii, semn ca mincarea e ieftina si buna. In Starbucks, cafeaua costa aproximativ doua lire. Mai ieftin ca in Romania. Scriu bine timp de doua ore, inconjurat de japonezi, indieni venerabili cu turbane si oameni de afaceri. La ora 13, locul se populeaza brusc cu indivizi in haine de firma. O pereche de pantofii valoreaza cit toata garderoba mea. Isi iau prinzul, sandwich fad si prajitura, de obicei citind o carte sau trimitind sms-uri, si la ora 2 dispar. E o lume de Wall Street, lunecam unii pe linga altii ca niste animale din specii diferite. Imi ia cam o saptamina ca sa refac cele doua texte. Tot nu-mi plac, dar sint decente. Primul volum din Harry Potter a fost scris in Starbucks. Intr-adevar, e un loc bun pentru scris fantasy, mai ales printre fapturile non-umane din Belgravia. De citeva luni, am renuntat sa mai scriu la comanda pentru publicatii, desi era unica mea sursa de venit. Ce m-a deranjat teribil a fost faptul ca pina si singura revista care pretuieste (cel putin la nivel retoric) scrisul, Esquire, ilustratorii unui text cistiga mai mult decit autorul materialului. Cine a spus “o fotografie face cit 1000 de cuvinte”, propozitie plata devenita sloganul tuturor oamenilor incapabili sa scrie un mail, merita 1000 de semne de intrebare care fac cit un sut in cur. Cred ca e cazul sa invat sa fac poze tot mai bune.
N-am de ales.

ps
editorul care mi-a cerut textele nu a mai dat niciun semn, asa ca mi-am pierdut timpul degeaba facind corecturi in loc sa ma plimb mai mult prin londra. l-am reintilnit acum la final frontier, n-a scos nicio vorba pe tema asta.

Advertisements