“Am vrut intotdeauna sa fiu liber. Nu stiu de ce. Si nu stiu nici ce inseamna sa fiu liber. Dar, departe de cuvinte, stiu ce este. Am dorit-o intotdeauna. o doresc acum. Nu doresc decit asta. Mai intii am fost prizonierul celorlalti. Atunci i-am parasit. Apoi mi-am fost mie insumi prizonier. Era si mai rau. Atunci m-am parasit pe mine insumi. (Beckett – Eleutheria)”

eleutheria e prima piesa scrisa de beckett. dupa succesul cu waiting for godot, acesta n-a mai propus-o niciunui teatru sau regizor. (mai multe aici) motivul respingerii de catre autor nu e greu de descifrat. spre deosebire de orice alta piesa beckettiana, eleutheria este relativ explicita ca intentii si mesaj. e, cum s-a spus si despre rinocerii lui ionesco in ziarul times, prima piesa care poate fi usor de inteles (all easily comprehensible).
in al doilea rind, e foarte lunga. are foarte multe personaje. are ceva de pirandello, cu personaje ca “spectatorul”. e pomenit insusi beckett. e pomenit si un roman, verulescu, negustor de vite in iasi, vindecat de un sifilis imaginar.
eleutheria il enunta, prin victor, mai mult pe beckett ca personalitate in viata sa reala.
in cautarea intermitenta de ionesco am dat de o pagina in care acesta rabufneste impotriva plasarii pe locul 2 ca im portanta dupa beckett in teatrul absurdului, desi, clameaza el spumegind, a fost jucat primul, iar schitele “cintaretei chele” apar inca din niste notite scrise in romania in ’43. e ceva f copilaresc in diatriba lui ionesco impotriva lui esslin, criticilor, directorilor de teatre, si, implicit, impotriva lui beckett, “liderul” absurdului.

intr-o insiruire din carticica lui ionesco apare “gauri in fiinta”, iar eu am citit “gauri in nefiinta”
apoi am notat “fiecare cuvint scris e o gaura in nefiinta” si m-am dus satisfacut la culcare la 6.30 AM, dupa o eleuterie de-o noapte.

intr-o insirurir

Advertisements