Am desfacut lacatul aparent incuiat si, urmat de respiratia de urs a lui Talacelsus, am patruns in hala uriasa. Ruinele unor masinarii rasucite, gaurile din peretii grosi dadeau locului o atmosfera apocaliptica. In fostul birou al sefului de productie se afla un chepeng. Sub el se deschidea tunelul. Am patruns cu usurinta in putul bine luminat si, in scurt timp, ne aflam in prima incapere, in locul unde se semnase primul protocol dintre urmasii celor din Ur si fendorienii care cioplisera statuile din insula Pastelui. Adevaratele statui din insula Pastelui, cele care se aflau in interiorul primelor. Din cite se banuia si acestea contineau inauntrul lor altele, create dupa chipul si asemanarea unui popor si mai stravechi. Bucurosi de tratatul incheiat, urmasii celor din Ur construisera un soim din roca vulcanica care, venind din fierbinteala Pamintului, nu se topise cind zburase pina la Soare. Ghiarele lui negre, mai grele decit un munte, stateau sub un clopot de sticla drept marturie.
Purtarea lui Talacelsus se schimbase. Paruse mai impresionat de drum decit de ceea ce se vedea. A ascultat istorisirea mea cu acea atitudine sfidatoare a credinciosilor crestini pentru care istoria omenirii incepe de la nasterea lui Isus si nimic din ce s-a intimplat inainte nu conteaza. Nimic nu poate clinti cugetul acestor indivizi. I-as fi putut vorbi ore in sir de cuiburile de pasari phoenix pe care le desoperisem in Anzii Cordilieri si in care fusesera descoperite citeva oua ce asteptau timpul potrivit sa fie puse in incubatorul la care lucram, de crescatoria de sfinti dintr-un orasel american unde citiva oameni retraiau zilnic patimile lui Cristos la comanda unui om de stiinta. I-as fi putut arata, ca suprem argument care sa-i darime de pe piedestal trinitatea divina, insusi Mathesisul. Am inteles de ce ii fusese permis accesul aici. Fanaticii ca el nu vedeau de fapt nimic. Daca biserica vroia sa se asigure ca nu reprezentam nici un pericol pentru ea, ei bine, trimisesera omul potrivit. Le va raporta pe ton smerit si ironic ca intilnise o sleahta de nebuni ceea ce era exact ce aveam nevoie. Era totusi ceva neobisnuit in comportamentul lui. Era prea evident dezinteresul pe care il arata fata de ceea ce se afla in jur. Nu-i sclipisera ochii nici macar in fata oului de cristal descris de Wells in una dintre povestirile sale. Luminat anume, in adincul lui se zarea o lume stranie, populata de fiinte complet deosebite de rasa umana.

Advertisements