Va intrebati probabil de ce vin din partea unei societati culturale, a ocolit el articularea nedumeririi mele.
– Deloc, am zis sec. Am fost insarcinat sa va arat locurile si o voi face cu toata competenta posibila. Doriti o cafea?
Talacelsus a dat din cap.
– Fara zahar.
L-am lasat intr-una din camerele in care se aspirase de curind. In lumina puternica se distingeau fire de praf plutind in aer.
Mama lipsea din bucatarie. Absenta Tatalui a fost cel mai frumos cadou pe care mi l-a oferit viata, dar trebuia sa platesc prin omniprezenta ei. Ma temeam ca Talacelsus sa nu profite de starea mea si imi parea ca adoptarea unui comportament cit mai distant e mai potrivit, desi individul nu-mi displacea atit de mult pe cit cit ma asteptam. I-am pus pe ascuns un cub de zahar in cafea. Dintr-un sertar am scos un servet alb pe care am asezat cescuta de cobalt. A baut-o dintr-o inghititura si s-a ridicat in picioare. Rabdase cu stoicism cubul de zahar. Preot.
– Probabil stiti despre ce este vorba, am spus. In laboratoarele noastre se fabrica substanta. Avem o sectie unde se produce apeiron, una mai micuta unde se face nous si, mindria noastra, sectia de monade, cea mai cocheta si cu rezultate cele mai bune. Cu exceptia monadei supreme, avem toate monadele posibile: de la cele simple pina la cele inzestrate cu perceptie si apetenta si, aici am facut o pauza teatrala, cu memorie. In general, noi cream chestii imuabile care ne sunt de mare ajutor in cercetarea tainelor in care suntem angajati.
Talacelsus zimbi neincrezator.
– Dar, domnule, toate acestea sunt niste abstractii.
– Si sufletul e o abstractie, dar il aveti in dumneavoastra.
– Sufletul meu apartine Domnului, asa cum semintele apartin marului.
– Si sufletul dumitale e alcatuit din monade, nu e doar res cogitans, dupa cum sustinea Descartes. Existenta presupune substantialitatea. Tot ce exista este materie.
Talacelsus clipi nervos sau poate, doar plictisit in fata truismelor mele.
– Mergem ?
L-am privit in ochi. Avea tenul roscovan, parul cret era strins la spate cu un siret de piele, iar in gura ii stralucea un dinte de aur.
– Mergem, domnule.

Advertisements