– Mare greseala, am spus dupa am vazut fotografia. Pe bucata de hirtie zimbea viclean un trimis al Domnului. Le recunosc ochii smeriti oriunde i-as vedea. Un preot in lacasul nostru era ceva nemaiauzit, de sute de ani, dupa cearta universaliilor, nu se mai permisese ca biserica sa ia act de activitatea noastra. Nu ne mai interesau decit sfintii, dar legatura lor cu Vaticanul fusese dintotdeauna foarte proasta.
M-am intors in camera mea cautind partea buna a lucrurilor. Nu exista lucruri albe sau negre ci lucruri albe si negre in aceeasi masura. Rezultatul e lumea cenusie in care traim. Nu mai coborisem de mult timp in laboratoare si auzisem ca batrinul experimenta producerea unui nou substrat ce facea perfect logic lantul cauzalitatii fara sa mai fie justificata prezenta unei divinitati care sa-si asume responsabilitatea dificila a post-creatiei. Exact ce ii sugerasem eu cu citiva ani in urma, in urma unei discutii la sediul nostru din Rejkavik.
Imi plac oamenii punctuali fiindca nu-mi irosesc timpul. Preotul Mi-a strins mina cu putere si-a urlat in ureche de parca ar fi citit in dosarul meu ca sunt surd :
– Ma bucur ca va cunosc, domnule Hilton. Am auzit atitea despre dumneavoastra.
– Cu siguranta, am zimbit cit se poate de rece. Era usor de ghicit ce se ascundea in spatele acestei fraze amabile. Serviciile secrete ale papei conlucrau cu cele ale bisericii ortodoxe intr-un singur domeniu, cel al aflarii informatii despre Mathesis.
– Ma numesc Talacelsus, a spus repede, nedorind ca sa-mi lase gindurile sa zburde pe intinsele cimpii ale cinismului. E numele pe care l-am ales dupa ce am fost hirotonisit.
– Probabil ca inseamna ceva acest nume, i-am spus in timp ce l-introduceam in casa. Din comoditate, ii dadusem intilnire in fata curtii. Laboratoarele nu erau departe si nici brutaria. Oamenii trec mai rar decit camioanele pe strada noastra. E un loc linistit, potrivit plimbarii ciinelui ori deplasarii la bratul unei iubite.

Advertisements