tot haulind, tot google-ind, am dat peste un articol aparut in revista flacara, in 2007 si ajuns acum pe site-ul defunctei publicatii.
ma intorsesem din maroc, deci este despre maroc. stiu ca am scris texte in trei sau patru sau cinci publicatii, storcindu-ma sa scot de fiecare data ceva nou din cele patru saptamini de voluntariat plus una de calatorit.
in mod curios, in aceasta varianta de net, in loc de “sint”, apare peste tot “simt”.

“Intr-o dimineaţă călduroasă de iulie, în curtea unei şcoli dintr-un mic orăşel arab, în acelaşi timp şi garnizoană, un tânăr purtând o pereche de pantaloni scurţi, foarte decolo­raţi, la bustul gol, cu o bidinea în mână, sta pe treapta a treia a unei scări de lemn, strâmbă, prost îmbinată, acoperind cu stra­turi de vopsea, neîndemânatic, pereţii unei şcoli. Nu este un fragment dintr-un manu­scris inedit al lui Camus, ci descrierea începutului unei zile obişnuite în Errachidia.

Tânărul cu pricina eram eu, după cum v-aţi dat uşor seama. Ceva mai încolo, în tri­cou alb cu dungi negre, roşii, galbene, Duncan, student la arte vizuale în Derby. Missy nu e la bustul gol, din păcate. Poartă pantaloni scurţi, dintr-un material ca de cos­tum, şi un tricou alb, mânjit de vopsea. De câte ori îndrept camera spre ea, se strâmbă şi dă din mâini ca o nebună. E din Detroit şi-1 detestă pe Bush. Sarah desenează personaje din Flinstones peste zugrăveala noastră din zilele trecute. La venire, am călătorit în acelaşi avion. Am descoperit asta în aero­port, când ne-am strâns în dreptul pancartei pe care scria ASTSV. Deşi e din acelaşi oraş ca Duncan, înţeleg mai puţin de 30 la sută din tot ce spune. Vandel pictează un peisaj luxuriant deasupra chiuvetei, un râu, verdeaţă, bărci, stânci, forme de relief. Nu se grăbeşte. Probabil că îl va termina exact în ultima zi. Vendel vorbeşte mult. Foarte mult. Peggy face un desen pe genul UNICEF. Un glob pământesc peste care stăm noi, lorzii bidinelelor şi maeştrii penelurilor, ţinân- du-ne de mână. Eu simt în capăt şi în mâna liberă ţin camera de filmat. E frumuşică Peggy, dar n-am schimbat niciodată mai mult de câteva replici. Are doar 17 ani. Cam ăştia suntem grupul de pictori. După ce s-a terminat perioada de voluntariat, am părăsit Errachidia, alături de un englez şi o bel- giancă, fericiţi că avem ocazia să explorăm adevăratul Maroc. Ajuns în Fes, oraş de care m-am îndrăgostit imediat, am scris următorul mail prietenilor:

Advertisements