Acum patru ani si jumatate, cind am locuit pentru o perioada in Berlin, am fost invitat de o prietena care stia ca organizez piese de teatru in propriul apartament la un eveniment al companiei Theater der Migranten. Am ajuns pe strada Lenau din Neukoln, in fata unei cladiri masive, cu aspect destul de sumbru. Am aflat ca era un azil de batrini. Impreuna cu ceilalti spectatori si cu prietenii care ma insoteau (si mai imi traduceau) am intrat intr-o sala de adunare, destul de mare, care slujea probabil si drept sala de sport, dar si de intruniri sau evenimente culturale. Ne-am asezat pe scaunele dispuse ca la o conferinta. Asezat la un prezidiu, regizorul si animatorul evenimentului a sustinut un speech. In sala au intrat performerii (pe vremea aia nu stiam prea bine ce presupune acest termen si nici cel care il origineaza, performance) care au dansat si au cintat printre noi. Neintelegind nimic, ma pregateam sa petrec o seara in care aveam sa ma uit mai mult la spectatori decit la actori. Am primit un cartonas de culoare albastra pe care se afla o harta. Mi s-a spus sa-i gasesc si pe ceilalti care au cartonase de aceeasi culoare. I-am gasit, am format un grup. Am asteptat un pic, am facut cunostinta intre noi. A aparut un ghid care ne-a condus in subsolul cladirii. Era umed si rece, o schimbare binevenita dupa caldura de afara. Dincolo de o plasa de sirma, intr-o boxa de beton, se aflau doi actori. Mi s-a spus ca textele lor se bazau pe scrisori gasite chiar in acel subsol si ca datau dinaintea celui de-al doilea razboi mondial. A fost prima si ultima oara cind am mai avut oarecare idée despre textul pieselor. Din subsol am iesit in strada, am inaintat citiva metri si am intrat intr-o frizerie. Trei actori, in mod evident emigranti au jucat o alta piesa de teatru, utilizind la maximum decorul (scaunele de frizerie, crème, oglinzile). Din frizerie am urcat pe scarile unui bloc pina la la ultimul etaj si am intrat intr-o garsoniera unde performau doua actrite . Si m-am trezit brusc intr-un un alt lorgean theatre, o senzatie stranie si usor socanta. Faptul ca nu intelegeam textele ma ajuta mai bine sa observ spatiul si prezenta celorlalti. La un moment dat din balcon a aparut o alta actrita care a cintat la vioara. Din garsoniera am ajuns intr-o brutarie/patiserie (bakery) unde, dupa risetele celorlalti, probabil ca s-a jucat ceva foarte amuzant. Scena urmatoare s-a petrecut intr-o scoala. Pentru actul final ne-am reunite pe acoperisul azilului, luminat cu torte, unde s-a dansat si recitat din nou. Am ajuns acolo urcind pe scari, in liniste, ca sa nu-i deranjam pe locatarii in virsta care se culcasera deja. Dupa terminarea performance-ului spectatorii si actorii au ramas pe terasa, unde s-a baut vin si s-a socializat.

Advertisements