nu m-am impacat niciodata cu faptul ca orasul natal nu are mai nimic din ceea ce imi inchipuiam ca ar trebui sa aiba un oras port. poate ca inainte de comunism strazile constantei erau strabatute de gasti vesele de marinari, poate ca portul era plin de spelunci, pravalii, de tirfe, gura-casca, menestreli, de negustori ambulanti. poate ca docurile chiar faceau parte din oras si ii influentau atit viata de zi cu zi, cit si pe cea mondena. crescind cu “toate pinzele sus”, dar petrecindu-mi copilaria pe bulevardul filimon sirbu, nu puteam sa nu simt o dezamagire continua fata de banalitatea cartierului in care traiam, identic cu cartiere din toate orasele romaniei.

ce-i drept, am fost facut pionier pe bricul mircea.
am o fotografie si nicio amintire.

in constanta marea era destul de prezenta, dar nu si portul.
portul era o insiruire de macarale pe care le vedeam in departare de pe un mal aflat in spatele liceului eminescu. imi aduc aminte vag ca, in timpul scolii, am vizitat un vapor strain, ca personajul din “iesirea la mare” de radu tudoran.
din cind in cind, destul de rar, intilneam prin centru grupuri mici si ordonate de marinari imbracati in uniforme curate care cascau gura la cladirile comuniste. cum se distrau ei pe uscatul dobrogean habar n-am.
stiu de la tata ca existau vreo doua-trei baruri de noapte.
zvonurile copilariei ne alimentau fantasmele despre curvele de la poarta 1. nici nu stiam prea bine unde e poarta 1.
in schimb, poarta 6 e un cartier urit, izolat, alcatuit numai din blocuri de 4 etaje, unde s-au mutat ai mei mai tirziu. si eu si ei l-am detestat.

DSCN3050

scriu despre constanta pentru ca hamburgul are tot ce n-a avut vreodata.
viata.
si pentru ca tocmai am aflat ca bricul mircea a fost construit in hamburg.

Advertisements