sleeping
acum sase luni ajungeam in venetia, excited si usor speriat, stiind ca urmeaza o perioada diferita de oricare alta. timp de 5 saptamini saptamini am performat, patru ore pe zi (in prima saptamina si mai mult), in pavilionul romaniei, in proiectul “an immaterial retrospective of the venice biennale” by alexandra pirici & manuel pelmus.

prima saptamina a fost incredibila, cu sute de oameni trecind prin pavilion, mii de poze, cu feedback direct la ceea ce faceam, aplauze, emotii, cioace, stress, mici gafe si multe risete. pe masura ce zilele treceau, realizam ca faceam parte din ceva misto si unic. performerii din romania devenisera cunoscuti in tot giardini-ul si apoi in toata presa de specialitate.

dupa ceva timp am intrat intr-o rutina pe care o imbratisam cu totul, dat fiind ca, de ani buni, nu prea am perioade in care sa fac zi de zi acelasi lucru.

si uneori rutina e relaxanta.

in ultima zi, am schimbat intre noi citeva posturi. cind am vazut pe cineva facind “perjovschi” in locul meu si mi-am dat seama ca pentru mine proiectul s-a terminat am izbucnit scurt in plins (intors undeva cu fata la perete). dar nu eram singurul care se smiorcaia pe acolo, asa ca a fost ok.

s-a scris mult despre proiectul alexandrei si al lui manuel. ultima chestie pe care am citit-o vine de la david byrne! aici

m-am intors din venetia pentru scurta vreme, apoi tot am plecat. intre timp am facut aici proiecte, piese, m-am intilnit cu prieteni. insa nu m-am simtit cu adevarat viu decit atunci cind m-am vazut cu cei pe care i-am cunoscut anul trecut in viena sau in venetia sau wherever.

pina si piesa la care am lucrat si care a fost prezentata in platforma romaneasca de la eXplore a fost facuta cu alice, care e frantuzoiaca si sta in olanda.

cumva, din ziua aia cind am urcat in avionul de venetia nu m-am mai intors.

si n-am fost niciodata genul care sa spuna “ce de cacat e la noi, ce misto e afara”.
ba chiar nu-mi plac deloc frustrarile astea permanente in care se tot compara tot ce se intimpla in ro cu realizarile si sistemele din alte tari.

tot plecind, am cunoscut multi oameni foarte misto.
poate ca nu i-am cunoscut suficient de bine ca sa le aflu si partile nasoale. poate ca am fost norocos sau e o intimplare ca toate evenimentele importante s-au petrecut in prezenta si datorita lor.

cei mai multi dintre cunoscutii mei de aici sint deprimati si debusolati si nici nu prea mai cauta sa-si ascunda starea. cind ii scuturi cad tristetile din ei de nu mai ai cum sa iesi din camera.

iar eu nu vreau sa fiu trist.

miine plec iar pentru o luna (se pare ca e anul meu de haladuit si performat) si simt ca va fi din nou intens si frumos.

Advertisements