de ceva vreme, mi s-a facut chef? dor? sa ajung la o piesa intr-un teatru de stat, sa vad montari cu buget, actori venerabili, regizori consacrati, perdele grele, oameni care aplauda in picioare cu motiv si nu pentru ca a aterizat avionul. cum nu mai am virsta la care sa astept sa inceapa piesa ca sa ma lase plasatoarele sa intru, viata de freelancer nu-mi permite sa dau 30-50 lei pe un bilet, iar invitatii nu am mai primit de multa vreme, s-au facut ani buni de cind nu am mai calcat intr-un lacas consacrat al artei, chiar daca se presupune ca activitatile mele sint (si) din zona dramatica. 

din pacate, cu putine exceptii, nu prea am mai vazut alte piese (cu exceptia celor de dans contemporan) in alte spatii decit al meu. nu ca m-as mindri cu asta. acum doua saptamini am ajuns la spatiul platforma si am vazut “subpamantul” lui david schwartz, foarte potrivit pentru a fi jucat intr-un asemenea loc. una dintre cele mai banale afirmatii care poate fi facuta despre o carte, film sau piesa de teatru este “mi-a placut”. well, voi fi banal.

anul acesta m-am inscris la masteratul sms (societate. media. spectacol) cu tema “vizita ca spectacol”. dar nu despre asta vreau sa scriu ci despre faptul ca, in cadrul masteratului, trebuie sa fac practica. iar practica din acest an s-a nimerit sa fie in cadrul festivalului national de teatru. mai precis, ii voi insoti pe membrii juriul la piese. asa ca,  incepind cu seara asta, sint un insotitor  care va vedea cel putin un spectacol pe zi.

ieri am ajuns, tot prin amabilitatea cesi, la troienele lui andrei serban, spectacol pe care nu mi l-as fi permis vreodata (bilet: 70 de lei). daca as fi dat banii astia m-as fi ofticat rau. dar, vorba seherezadei, amurgul mijind, e timpul sa ma duc la o alta piesa de teatru.

 

 

 

 

Advertisements