undeva, in autobuzul de la montemor la lisabona, in aeroport sau in avion mi-am lasat iPod-ul. il cumparasem din ultimul meu salariu de angajat, primit acum patru-cinci ani.
n-am tinut la fel de mult la el ca la celalalt. in ultima vreme ajunsese un mosulet cu toane, dar functiona ok daca era tinut la incarcat. cu virsta, devenise un iPod de interior.
probabil ca unele dintre piesele pe care le aveam acolo nu le voi mai asculta niciodata.
acum ceva timp acest gind m-ar fi speriat/intristat.
ironic e ca din aeroport imi cumparasem o pereche de casti care acum ramine suspendata, ca o zgarda fara ciine.
nu ma bucur ca l-am pierdut, dar nici nu-mi pare rau.
ma simt usor eliberat.
stringeam in el in muzica (avea 80 de giga) ca un avar; era mai mult o camara decit o sursa de delectare.
daca de ceva vreme tot am inceput sa renunt la piese de imbracaminte (nu e un trailer pentru striptease), de ce n-as putea sa o fac si cu albumele?
blugii i-am lasat in aeroport, de data asta in mod voit.

DSCN2607

*
da, stiu, e un citat de titlu de rubrica din dilema

Advertisements